Elevele spaniole s-au îndrăgostit de chipul „Luceafărului“ şi de poezia lui, din cursul unei profesoare de matematică.
Pe urmele românilor plecaţi cu treburi în Spania. 159 de ani i-au trebuit „Luceafărului“ să-i ajungă. Iar când a ajuns, a făcut ravagii. Chipul lui Eminescu şi poezia lui de dragoste au stârnit pasiuni neaşteptate în rândul elevelor de liceu din Spania, graţie unei profesoare de matematică din Bucureşti, de origine basarabeană, ajunsă prin împrejurări neaşteptate să predea limba română elevilor din Spania. O combinaţie ciudată a sorţii, care aduce însă cultura clasică română în atenţia unor tineri străini, altfel preocupaţi, ca şi ai noştri, de computere, jocuri şi internet.
La îndemnul aceleiaşi românce, la 159 de ani de la naşterea celui mai mare poet român, un profesor de literatură spaniolă, emoţionat de reacţia elevelor lui în faţa poeziei eminesciene, decide să introducă în cursul de literatură universală de liceu studierea operei lui Eminescu. Publicăm astăzi, de ziua naşterii lui Eminescu, povestea acestei întâmplări, aşa cum ne-a fost ea relatată de Felicia Lupaşcu, profesoara care l-a dus pe „Luceafăr“ în Spania. „Somnoroase păsărele“, la clasa a II-a
„Mulţi dintre elevii mei s-au născut în Spania, vorbesc spaniola excelent, iar când ajung să se exprime româneşte, au probleme, apelează la spaniolisme, iar dacă vă voi spune că cei de până la 7-8 ani nici nu au habar cine este Eminescu, nu ştiu dacă îmi veţi da crezare. Când citim un text, copiii trebuie să vadă şi poza autorului, desigur dacă pot face rost de ea. Am rămas încântată anul acesta când i-am întrebat pe copii ce vom sărbători pe 15 ianuarie, una dintre eleve, Paula Marian (are 7 ani şi e de 5 ani în Spania), a răspuns: „Ziua lui Mihai Eminescu, cel care a scris «Somnoroase păsărele»“.
Fiind departe de casă, îţi dai seama cât de frumos e graiul românesc, cred că e unica limbă care e în stare să exprime practic orice sentiment în cuvinte. Credeţi-mă ştiu ce zic, cunosc cinci limbi străine. Abia în Spania l-am adus în inima mea pe Eminescu, abia aici am înţeles cât de dulce e limba română, cât de frumoasă e literatura noastră, ce tradiţii frumoase avem“. „Poetul român care e superfrumos“ „M-am hotărât, la 1 decembrie 2008, să-i propun unui profesor de limbă şi literatură spaniolă, Jesus Antonio Rodriguez Campos, să-i permită unei eleve românce, Oana Irimiea (e în clasa a 11-a, şi e de doi ani în Spania), să vorbească câteva minute despre Eminescu. Împreună cu Oana am pregătit câteva date despre viaţa şi activitatea lui Eminescu, am căutat pe internet câteva opere traduse în spaniolă. Rezultatul a fost uimitor, de necrezut. Colegele de clasă ale Oanei tot întrebau cum se numeşte poetul român care e superfrumos şi care a scris aşa de frumos despre dragoste. Credeam că Eminescu nu va fi înţeles aşa cum trebuie. În spaniolă, nu sună la fel poeziile, n-au acelaşi farmec. Şi totuşi... Luceafărul nostru străluceşte oriunde ar apărea! Eminescu e admirat de colegii Oanei şi nu numai.
Jesus Antonio Rodriguez Campos, proful de limbă şi literatură spaniolă, a rugat-o pe Oana să le vorbească despre Eminescu şi elevilor din clasa a X-a, fiindcă ei tocmai acum îi studiază pe romantici. În timpul orei, Oanei i s-au pus foarte multe întrebări. Copiii erau curioşi să ştie dacă într-adevar în România natura e aşa cum o descrie Eminescu, dacă Eminescu a trăit acest sentiment de dragoste atât de profund etc. Bine că Oana a venit abia de doi ani în Spania şi în ţară a fost elevă premiantă. A ştiut ce şi cum să răspundă. Unii dintre copiii spanioli m-au întrebat dacă Eminescu e chiar atât de frumos şi dacă e adevărat că a fost tradus în mai mult de 60 de limbi“.
„Nu vezi atât de des copii care să se intereseze de ceva ce nu ţine de calculatoare, jocuri sau muzică modernă. În primul rând, Eminescu i-a fascinat pe copii cu profilul său unic, apoi cu o singură poezie, «Lacul», i-a cucerit. Introdus în cursul de literatură universală
După această experienţă, Jesus a venit cu propunerea: «Adu-mi materiale despre Eminescu. Tot ce ai. M-a impresionat şi sunt convins că la romantism, la literatura universală, îl pot include în curriculumul şcolar. Anul acesta e târziu deja, dar pentru anul viitor vreau să fiu foarte bine pregătit. Îmi place cum scrie şi cum îşi exprimă sentimentele». Clar, acum mai am ceva de lucru în plus, dar nu sunt în stare să vă transmit cât de mândră mă simt că într-o şcoală din Spania se va preda Eminescu şi am contribuit şi eu cu ceva la acest lucru. Jesus e un profesor tânăr, liber în gândire. L-au impresionat şi colindele noastre“.
Colindele, secretul promovării României
„Îi mulţumesc Domnului că m-a adus în acest sătuc din Spania. Aici am aflat ce înseamnă limba română, aici am înţeles cât de bogată şi de frumoasă e cultura românească, aici l-am îndrăgit pe Eminescu, aici am început să preţuiesc ceea ce e românesc.
Anul acesta am fost cu copiii români la colindat, la primarul localităţii, la directori şi profesori. Toţi ne aşteptau cu drag, deoarece în urma expoziţiilor despre obiceiurile de iarnă în România, toţi ştiau deja ce trebuie să facă la Sorcova şi că trebuie să le dea copiilor dulciuri. Vecinii ieşeau la geam şi ascultau cu drag colindele româneşti. Asta trebuie să facem, să arătăm lumii cultura noastră şi ne vor vedea cu alţi ochi.
Felicia Lupaşcu, profesoară de română în Spania, profesoară de matematică în România, cu o vechime în învăţământ de 11 ani, iar în muncă de 15 ani“.
JOCURI DE PAUZĂ EXPORTATE
Spaniolii au învăţat „Podul de piatră“ de la colegii români
Anul acesta, profesoara Felicia Lupaşcu are şi cinci elevi spanioli care îi frecventează cursul.
„La ore, copiii învaţă să vorbească româneşte, să scrie, să citească. Avem multe metode de lucru, dar un cântecel sau un joc de cuvinte întotdeauna are efecte mai mari decât o oră obişnuită. Anul trecut, copiii români, care veneau la ore şi învăţau cântece pentru copii din seria Cutiţa muzicală, jocuri populare «Podul de piatră», «Ţară, ţară, vrem ostaşi!» au început să împă rtăşească ceea ce învăţau cu copiii spanioli când se jucau în pauză“, povesteşte profesoara. Cel mai bun test al eficienţei cursurilor ei a fost dat într-o zi, când: „Am văzut vreo 20 de copii cum se jucau «Podul de piatră» şi, culmea, cântau toţi, chiar dacă români erau numai vreo şase. Am plecat de acolo cu inima plină de bucurie. Deci, anul acesta, mămicile spaniole, la cererea copiilor, i-au adus la cursul LCCR. Mă bucur enorm când aceşti copii, care nu se ştie dacă vor ajunge vreodată în România, învaţă a spune «Bună ziua!» sau recită «Somnoroase păsărele» de marele Eminescu. Pentru că sunt de origine basarabeancă, ştiu prin ce trec aceşti copii. Ei nu ştiu să-şi exprime nici gândurile româneşte. Ştiu lucruri de bază în spaniolă, astfel încât să se exprime, iar în română ştiu ceea ce le scapă părinţilor când nici ei nu mai ştiu cum să spună ce vor în spaniolă. E groaznic ceea ce poate face o emigrare, poţi pierde tot, limba, prietenii, dar cel mai grav e că eşti spaniol în România şi român în Spania, rămâi o fiinţă fără identitate“, conchide profesoara.
PEDAGOGIE
De la Bucureşti la Pedro Munoz
Acum un an, Ministerul Educaţiei din România, împreună cu Ministerul Educaţiei din Spania au semnat un acord prin care în şcolile din Spania se introducea opţional un curs de limba, cultura şi civilizaţia românească (LCCR). Felicia Lupaşcu, „basarabeancă româncă, fostă bucureşteancă, actual pedrotena (adică din Pedro Munoz)“, după cum se recomandă, a ajuns să predea astfel LCCR elevilor români din şcolile din Pedro Munoz, Ciudad Real, Spania, deşi în România a predat 11 ani matematica. Localitatea e situată în centrul Spaniei, la vreo 120 de kilometri de Madrid, în provincia Ciudad Real.
Citiţi şi: “Celălalt” Eminescu, prezentat de o scriitoare de 22 de ani Şi Eminescu a plecat în Spania