Procurorii anticorupţie au deschis şi ei o anchetă în cazul punerii în libertate a basa rabeanului Serghei Gorbunov - principalul suspect în dosarul dublu lui asasinat de la Braşov.
Potrivit unor surse judiciare, anche tatorii verifică o serie de informaţii potrivit cărora, la Craiova, ar funcţiona o adevărată reţea formată din angajaţi ai penitenciarului, magistraţi şi, proba bil, medici care ar obţine „avantaje financiare“ din eliberarea ilegală a u nor infractori condamnaţi pentru fapte grave. De altfel, unul dintre specia liştii al căror verdict a atârnat greu în elibera rea lui Gorbunov, medicul Car men Ma rin, a mai fost cercetat pentru luare de mită.
Ieri, Serghei Gorbunov a fost audiat pentru prima dată de procurori în ca zul asasinatului de la Braşov. Deşi anchetatorii au vizionat şi ima gi nile înregistrate, în acea seară, de ca me rele de supraveghere instalate la intra rea în casa de schimb valutar, basarabeanul nu a fost încă pus sub acuzare. În timpul audierii, Gorbunov a susţinut continuu că în momentul atacului se afla în sala de sport, situa tă la doar 300 de metri distanţă de locul faptei.