Toţi câinii vor fi sterilizaţi şi număraţi, iar primăriile vor trebui să le pună crotalier în ureche. În plus, maidanezii din localităţile unde oamenii sunt iubitori de animale ar putea scăpa de eutanasiere.
"Toţi maidanezii, dar şi câinii din curţile oamenilor, vor fi număraţi, trecuţi într-un registru şi marcaţi cu un cercel, care va fi montat în ureche. Va fi ceva asemănător cu cercelul montat viţeilor", a explicat pentru EVZ deputatul Vasile Gherasim, membru al Comisiei de Administraţie Publică a Camerei Deputaţilor. Comisia a decis pe 1 martie aceste modificări care ar putea schimba Legea Marinescu, urmând ca proiectul legislativ să fie discutat în plenul Camerei Deputaţilor.
De sterilizare vor scăpa numai câinii societăţilor care se ocupă cu comerţul patrupedelor şi care fac dovada că animalele sunt îngrijite şi monitorizate.
Maidanezii, ţinuţi în adăposturi în funcţie de venituri
Şi, pentru că este criză, parlamentarii au decis să lase la latitudinea primăriilor cât îi vor adăposti pe maidanezi în depozitele autorităţilor locale. "Primăria este obligată să-i înregistreze şi să-i sterilizeze. După, fiecare autoritate va putea decide, în funcţie de comunitate ce va face cu maidanezii şi cât timp îi vor ţine în adăposturi. Ei vor fi daţi spre adopţie- obligatoriu, iar dacă nu sunt doriţi de nimeni, aceştia pot fi returnaţi în stradă, ţinuţi în adăposturi sau eutanasiaţi", a precizat vicepreşedintele Comisiei, Ion Călin.
Potrivit deputaţilor, totul depinde de voinţa ONG-urilor, de fondurile de care dispun autorităţile şi de ceea ce îşi doresc locuitorii unui oraş. "O primărie poate să decidă, împreună cu societatea civilă, să impună o taxă de 1 leu pentru asigurarea fondurilor necesare întreţinerii maidanezilor din adăposturi. Sau, dacă primăria are bani, poate să ţină câinii la nesfârşit în adăpost. Mai este şi varianta returnării. Dacă oamenii decid, prin dezbatere publică, ca patrupedele să fie returnate în stradă, aceste vor fi lăsate în locul de unde au fost ridicate", au explicat deputaţii.
Iar, în cazul câinilor fără stăpân şi suferă de o boală incurabilă, autorităţile pot lua decizia eutanasierii.
ONG-urile pot face închisoare dacă lasă câinii pe stradă
Potrivit deciziilor luate de Comisie luni, ONG-urile, dar şi orice persoană, care vine şi revendică un patruped sau mai mulţi câini şi îi lasă după pe stradă riscă amenzi usturătoare şi chiar închisoare.
Primăria Capitalei a anunţat că la jumătatea lunii martie va începe o operaţiune de evacuare a maidanezilor din Capitală şi că îi va duce într-un adăpost care se amenajează în localitatea Fundulea, judeţul Ilfov. Citiţi şi:
- Municipalitatea va începe, din martie, să evacueze maidanezii din Capitală
- Eutanasierea câinilor maidanezi sau adoptarea "legii Marinescu 2"?
- Prefectul Capitalei: "Va trebui să îmbrăţişăm soluţia eutanasierii"
- Armata maidanezilor, sub asediul a cinci hingheri