Şi articulaţiile tinerilor pot fi distruse de reumatism

Şi articulaţiile tinerilor pot fi distruse de reumatism

Reumatismul nu este doar o boală a vârstnicilor, ci şi a tinerilor, atrag atenţia medicii reumatologi.

Această boală dureroasă a articulaţiilor debutează devreme, uneori şi în adolescenţă, însă, de cele mai multe ori este diagnosticată târziu, în stadii avansate, când medicamentele nu îşi mai fac rapid efectul. Pentru a depista devreme această afecţiune parşivă, care deformează oasele şi dă dureri cumplite, este important să ştiţi că orice articulaţie care doare mai mult de şase săptămâni trebuie examinată de medic.   Nu mai puteam să merg singur la baie

Florin Catrina (27 de ani) a simţit primele semne ale bolii când avea 16 ani, dar a fost diagnosticat pe la 23 de ani, abia după ce a terminat facultatea.

„Nu am luat în seamă primele semne, dar când nu am mai putut să merg singur la baie şi a trebuit să fiu dus de tatăl meu, m-am speriat”, povesteşte tânărul. Acesta mai spune că nu doar medicamentele l-au ajutat, ci şi kinetoterapia. „Mă ajută foarte mult ca atunci când mă trezesc să fac exerciţii simple care mă ajută să mă dezmorţesc”, adaugă el.   Tratamentele biologice dau rezultate rapide

Medicii spun că şi în reumatism, ca şi în alte boli cronice, tratamentele biologice au început să fie extrem de eficiente şi cu rezultate rapide. Astfel, când boala este depistată în stadii precoce, terapia îşi poate face efectul şi în două săptămâni de la administrare.

„Boala intră în remisie, umflăturile şi durerea dispar, articulaţiile îşi reiau funcţiile”, a precizat medicul Cătlin Codreanu.

Atunci când boala este descoperită devreme se poate recurge la scheme simple de tratament, care o pot ţine sub control pentru o perioadă îndelungată.

Persoanele cu boli reumatismale (poliartrită reumatoidă şi spondilită) în stare avansată au articulaţiile atât de afectate încât nu mai pot mânca singure, nu se mai pot îmbrăca, nu se mai pot spăla şi merge neînsoţite la toaletă. Mai mult, boala nu afectează doar articulaţiile, ci şi organele interne.

EVIDENŢE ÎN LUCRU

Din toamnă, registru cu reumatici

În România aproximativ 1% din populaţie suferă de reumatism, dar nu se ştie câţi dintre bolnavi sunt tineri. Medicii susţin însă că tot mai multe persoane care nu au mai mult de 35 de ani le trec pragul. Pentru a avea evidenţe exacte, specialiştii reumatologi vor încerca, din toamnă, să pună la punct un registru al bolnavilor.

„Avem nevoie de o bază de date pentru pacienţi, nu doar pentru monitorizarea costurilor cu tratamentele, ci şi pentru o mai bună supraveghere a bolnavilor”, a precizat medicul reumatolog Cătălin Codreanu, de la Centrul de boli reumatismale „Ion Stoia” din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News