Și-a BĂTUT copiii cu ȚEAVA ca să se răzbune pe NEVASTĂ

Și-a BĂTUT copiii cu ȚEAVA ca să se răzbune pe NEVASTĂ

Un bărbat din Vaslui și-a pedepsit copiii în cel mai crunt mod posibil, supărat că soția plecată la muncă în străinătate vrea să divorțeze de el.

Copiii de 10, respectiv 15 ani au rămas în grija tatălui după ce mama lor a plecat să lucreze în Italia. De curând însă, femeia l-a anunțat pe acesta că vrea să divorțeze, scrie România Tv. Furios, omul s-a îmbătat bine și a mers acasă, să-și verse nervii pe copii. I-a amenințat cu moartea și i-a bătut cu ce a găsit la îndemână, adică o țeavă. "Cei doi copii prezentau urme de violenţă pe suprafaţa corpului. Acestea au fost produse prin lovire de către tatăl lor cu diferite obiecte, respectiv ţeavă PVC (...) Îi ameninţa adesea că la venirea mamei vor fi omorâţi atât ei, cât şi mama", a declarat Ionel Brătianu, şeful Centrului pentru minori din Bârlad. Tatăl abuzator a ajuns în cele din urmă pe mâna poliției, după ce un vecin a sesizat Protecţia Copilului. "Copiii sunt în stare de stres postraumatic, mai ales cel mic a resimţit destul de puternic absenţa figurii de ataşament (...) Ambii copii necesită consiliere psihologică", a mai spus Brătianu. "Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii de lovire sau alte violenţe şi rele tratamente aplicate minorului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Andreea Tonică. În așteptarea mamei, copiii vor beneficia de consiliere psihologică.