În noaptea de Revelion, televiziunile s-au întrecut, ca în fiecare an, într-un adevărat maraton al spectacolelor de divertisment. Câștigător detașat, cu aproape 2,3 milioane de telespectatori la nivel național, show-ul prezentat de Dan Negru de pe Antena 1, „Revelionul Starurilor - 2018”, a reușit să-și surclaseze competitorii, înregistrând o audiență, în segmentul orar 22.15 – 02.00, dublă față de cea înregistrată de „Super Revelionul” României TV, și de aproape opt ori mai mare decât audiența Pro Tv, clasat abia pe poziția a opta.
Aflat pentru a 18-a oară la cârma show-ului de divertisment prezentat de Antena 1, în noaptea dintre ani, Dan Negru a reuşit să obțină o audiență record, comparativ cu cea a posturilor de televiziune rivale. Astfel, nu mai puțin de 2.288.000 de oameni au urmărit din fotoliile de acasă „Revelionul Starurilor - 2018”, potrivit datelor oferite de paginademedia.ro. Antena 1 a condus topul audiențelor la nivel național cu o medie de 12,8 puncte de rating și 27 cotă de piață. Spectacolul s-a axat pe ideea măştilor purtate de actori, artişti și prezentatori TV celebri. Astfel, Florin Piersic a fost Bestia din „Frumoasa și Bestia”, Alessandra Stoicescu l-a întruchipat pe Regele Nopții din „Game of Thrones”, Helmut Duckadam a fost un Zombi, iar Lidia Buble s-a costumat într-un drăgălaș Troll galben. Cătălin Botezatu a fost o impozantă Maimuță din „Planeta Maimuțelor”, Dinu Iancu Sălăjanu a devenit pentru câteva minute Optimus Prime din „Transformers”, pe când Șerban Copoț s-a transformat în Ariel din „Mica Sirenă”.
„Revelionul Starurilor ” a condus și în mediul urban
Şi în rândul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, din mediul urban, Dan Negru a fost în fruntea topului, cu 9,1 puncte de rating și 26,1 cotă de piață, cifre care au situat Antena 1 pe o poziție net superioară Pro Tv-ului, clasat pe locul al cincilea, cu doar 1,7 puncte de rating și 4,8 procente din cota de piață. În sfârşit, în ceea ce priveşte publicul din mediul urban, show-ul prezentat de Dan Negru a acumulat 11 puncte de rating și 24,6 cotă de piață, în timp ce Pro TV a obținut abia poziția a opta, cu doar 1,7 puncte de rating și 3,8 cotă de piață, mult în spatele pozițiilor ocupate de posturi precum România TV, Kanal D, Național TV, TVR 1, Etno sau Antena 3.
România TV și-a adjudecat locul doi, cu un show la care au participat și politicieni
Pe locul doi, la o distanţă apreciabilă (5,8 puncte de rating și 12,2 cotă de piaţă), s-a situat România TV, al cărui program de Revelion s-a axat pe participarea, pe lângă vedete din show-bizz consacrate, a mai multor politicieni: Florin Iordache, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, fostul prim ministru Petre Roman, în tandem cu soția sa, Silvia Chifiriuc, sau deputatul Corneliu Bichineţ, în rolul acordeonistului de serviciu. Pe lângă aceștia, au putut fi văzuți cântând și dansând, jurnaliștii Victor Ciutacu Cristina Șincai sau Eugen Chelemen.
Kanal D, doar „bronzul”
Pe locul trei în topul celor mai urmărite programe de Revelion la TV s-a aflat show-ul realizat de Teo, pe Kanal D. Andreea Bănică, Daniela Condurache, Raul, Aurora și Săndel Mihai, Maria Buză, Irina Loghin, Mariana Ionescu Căpitanescu, Maria Carneci, Vali Vijelie, Jean de la Craiova sunt doar câteva dintre numele sonore aflate în platoul lui Teo, care i-au determinat pe români să rămână în noaptea de Revelion contectați la Kanal D.
TVR 1, live „cu cântec” de la concertul din Piața Enescu, organizat de PMB
Concertul de Revelion organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Enescu a adunat 50.000 de oameni, conform esitmărilor Municipalității. Deși spectacolul a avut succes, prezentatorii au fost criticați. „Meseria de prezentator a murit. Am văzut dovada chiar în noaptea dintre ani, când doi antipatici (unul dintre ei «vândut » drept mare entertainer) ne-au plictisit de moarte. Nici vestitul CRBL, dar nici «jurnalista» Ionela Năstase n-au fost în stare să învețe textele de prezentare. (…) Una dintre primele dorințe pentru 2018 este să nu își mai bată lumea joc de meseria de prezentator. Este mult prea frumoasă și nu merită un astfel de tratament”, a scris Andrei Partoș pe blogul său.
Televiziunea națională a reuşit, în noaptea de Revelion, să intre în topul celor mai bune 10 audienţe, cu posturile TVR1 şi TVR2. Interesant este că pe segmentul orar 22.12- 02.00, TVR2, cu o medie de 260.000 de telespectatori, a depăşit TVR1, 235.000 de telespectatori, ca audienţă. TVR2 a difuzat în această perioadă un program de cabaret, în timp ce TVR1 a transmis în direct spectacolul din Piaţa George Enescu. Marele câştigător în „meciul” audienţelor din acest an este Trustul Intact, care a avut trei televiuziuni în primele 10: Antena1, Antena Stars şi Antena3. Cele trei posturi au adunat peste 2,8 milioane de români în fața televizoarele, adică 40% din cei care au urmărit Revelionul la televizor.