Shell, companie anglo-olandeză, și Equinor, companie norvegiană, au transmis, în cursul zilei de joi, un acord pentru unirea activelor lor de petrol şi gaze offshore din Marea Britanie. Astfel, se va forma o nouă companie energetică deţinută în proporţii egale, care va forma cel mai mare producător independent din partea britanică a Mării Nordului.
Noua entitate va fi cel mai mare producător independent
Noua companie, care va avea sediul în Aberdeen, Scoţia, va avea ca scop menţinerea producţiei de combustibili fosili și asigurarea securităţii energetice a Regatului Unit.
Până la sfârşitul anului viitor acordul urmează să fie finalizat, fiind în așteptarea obținerii tuturor autorizațiilor necesare. Astfel, combinarea celor două companii va forma cel mai mare producător independent din partea britanică a Mării Nordului.
În 2025, se estimează că producţia acestei companii va depăşi 140.000 de barili de echivalent petrol pe zi. În prezent, Shell operează în peste 70 de țări, iar la finalul anului 2019 avea rezerve de 11,1 miliard de barili echivalent petrol.
Fuziunea, necesară pentru Marea Britanie
Director pentru gaz integrat şi upstream la Shell, Zoë Yujnovich, a discutat despre rolul esențial al gazelor și petrolului produse local în tranziţia energetică echilibrată a Regatului Unit. Astfel, noua companie va asigura căldură pentru milioane de oameni și va garanta un fulx stabil de combustibili.
„Noua entitate va asigura căldura pentru milioane de locuinţe, energie pentru industrie şi o aprovizionare sigură cu combustibili”, a declarat Zoë Yujnovich.
Sinergiile fiscale, importante în unirea activelor
Activele incluse în această fuziune se mai numără participaţiile Equinor în Mariner, Rosebank şi Buzzard, alături de deţinerile Shell din Shearwater, Penguins, Gannet, Nelson, Pierce, Jackdaw, Victory, Clair şi Schiehallion.
Sinergiile fiscale vor juca un rol important în această fuziune, conform analizelor RBC Capital Markets. Acestea sunt necesare în contextul modificărilor recente ale politicii fiscale din Marea Britanie, care prevăd dezvoltarea petrolului şi gazelor în Marea Nordului, conform News.ro