În deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015, în data de 28 august, pe scena Sălii Studio, se va juca una din cele mai novatoare montări shakespeariene, „Visul unei nopţi de vară”, de la Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi.
Spectacolul a fost încununat la premiile „Duruji” 2013 cu marele premiu al Georgiei, precum şi cu alte trei premii, pentru cea mai bună : regie - David Doiashvili, interpretare feminină – Ana Aleksishvili (în Helena) şi interpretare masculină: Archil Sologashvili (Philostrat şi Puck).
Ieşită din tiparele clasice, după cum au apreciat criticii georgieni, nicio altă versiune a acestei piese nu ne dezvăluie atât de multe conexiuni între personajele mistice și ideile ascunse ale operei celui mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Jocul actorilor, decorul, light designul, echipa de proiecţii video şi animaţii, dar și muzica superbă a lui Chopin creează o atmosferă de feerie şi vis care, în combinaţie cu terifiantul coşmar, impresionează profund publicul de toate naţiile și credinţele din toată lumea.
Performanţă şi afinitate regizorală, spectacolul de la Tbilisi, din 2012, reprezintă una din cele trei montări consecutive realizate de Doiashvili, celelalte fiind la Teatrul Naţional Croat, în 2013 şi la Teatrul Naţional al Ungariei din Budapesta, în 2014. Tot în seria realizărilor deosebite se înscriu şi cele 9 premii din 12 nominalizări, primite de alt spectacol al său pe un text de Shakespeare, „Macbeth”, la Rijeka International Theatre Festival of Croatia, în 2010.
Artist de frunte al Georgiei, distins cu Medalia de onoare, în 2003 şi cu Ordinul Sfânt în 2013, de numele lui David Doiashvili se leagă şi revigorarea activităţii teatrului pe care-l conduce de un deceniu, confirmată şi prin numeroase participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, premii personale şi premii ale spectacolelor Teatrului „Vaso Abashidze” din Tbilisi.
Născut în 1971, celebrul regizor georgian a atras atenţia lumii încă de la începutul carierei, după absolvirea facultăţii fiind invitat în Anglia să monteze „Vrăjitoarele din Salem”, la West Yorkshire Playhouse. În aceeaşi perioadă, pe scena Royal National Theatre din Londra avea loc şi primul lui spectacol cu „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare. Dintre proiectele de succes cu texte de Shakespeare mai amintim „Regele Lear” , din 1995. Alături de „Visul unei nopţi de vară, între cele mai populare montări ale lui Doiashvili se numără: „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand, „Asediul” de Albert Camus, „Casa de pe graniţă” de Sławomir Mrożek, „Despărţirea” de Giorgi Eristavi ş.a. În afară de pasiunea pentru regie, David Doiashvili urmăreşte integrarea teatrului georgian în rândul teatrelor europene.