Un ritual unic: Pregătirea și sfințirea Marelui Mir

Un ritual unic: Pregătirea și sfințirea Marelui Mir

În primele trei zile ale Săptămânii Patimilor are loc pregătirea și fierberea Marelui Mir, urmând ca sfințirea lui să fie săvârșită în Sfânta și Marea Joi, în timpul liturghiei, prin rugăciunea tuturor membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Daniel a sfințit, luni, noul loc de pregătire a Marelui Mir, de la Mănăstirea Duminica Sfinților din București, denumit „Mirostirion”. Până anul acesta, Marele Mir se pregătea într-un paraclis al Mănăstirii Antim.

Prea Fericirea sa a explicat, cu această ocazie, de ce Marele Mir se pregătește în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor și se sfințește în Joia Mare, în timpul liturghiei, atunci când se pomenește instituirea Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină. Patriarhul a arătat că atât Marele Mir cât și Sfânta Euharistie (împărtășanie) se referă la Taina morții și Învierii lui Hristos. „Când Maria a uns picioarele Mântuitorului, El a interpretat acest gest zicând: «A păstrat acest mir pentru îngroparea Mea». În tradiția iudaică se folosea mirul pentru ungerea celor ce trebuiau să fie înmormântați.”

Și Patriarhul a adăugat: „Sfântul și Marele Mir se referă la îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos, iar Sfânta Euharistie la moartea jertfelnică pe cruce anunțată cu anticipație în timpul instituirii Paștilor Noului Legământ”, la Cina cea de Taină.Marele Mir se pregătește și se sfințește doar odată pe an. În timpul pregătirii timp de trei zile se citește încontinuu din Evanghelie și Psaltire.

Alcătuit din ulei curat de măsline, vin și alte 39 de mirodenii, Sfântul și Marele Mir se folosește la Taina Mirungerii ori la sfințirea bisericilor, altarelor, antimiselor și reprimirea în ortodoxie a celor căzuți din dreapta credință. Sfințirea Marelui Mir este un drept canonic ce le revine doar bisericilor autocefale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News