Sfaturi împotriva caniculei, de la cercetătorii britanici. Cum puteți scăpa de căldură

Caniculă. Sursa foto: Arhiva EVz

Marea Britanie se confruntă cu un val de căldură fără precedent, temperaturile ajungând chiar la 41 de grade Celsius. Experții compară aceste temperaturi cu cele din capitala indiană New Delhi sau chiar din deșertul Sahara. În fața valului de căldură fără precedent cu care se confruntă Regatul Unit, presa britanică a apelat la specialiști pentru sfaturi destinate populației. Toată lumea se preocupă de orice ar fi de ajutor pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste această perioadă caniculară.

Presa britanică a consultat mai mulți specialiști cerându-le să facă recomandări populației pentru a trece mai ușor peste caniculă.  Cele mai neobișnuite dintre acestea au fost sintetizate într-un material publicat de Daily Mail. Deși sunt destinate britanicilor, aceste sfaturi pot fi urmate și de români, dat fiind că și țara noastră trece printr-o perioadă cu călduri foarte mari.

Cei care doresc, le pot urma sau se pot amuza de ceea ce le trece prin cap cercetătorilor din Marea Britanie.

sursa foto. EVZ

Ceaiul, fie el fierbinte, pe zăduf nu se dezminte

Deși v-ar putea tenta o băutură rece pe vreme de caniculă, băuturile calde, precum ceaiurile și cafeaua, sunt mai eficiente. Este unul din sfaturile date britanicilor. De altfel, acest lucru îl știam și noi, românii, că băuturile calde ajută mai mult la răcirea corpului decât cele reci. Aceasta chiar dacă oricine este tentat de o bere rece ca gheața sau de un cocktail cu cuburi de gheață.

Un studiu realizat în 2012 de cercetători de la Universitatea din Ottawa a analizat efectul consumului de băuturi calde asupra temperaturii corpului. Concluziile au fost că o băutură fierbinte poate răcori organismul, dar numai în condițiile unei clime uscate.

„Când bei o băutură fierbinte, începi să transpiri mai mult. Dacă transpirația se poate evapora, te răcește - mai mult decât căldura adăugată corpului prin ingerarea fluidului”, a precizat dr. Ollie Jay, unul dintre autorii studiului.

Deși transpirația poate fi jenantă, aceasta este o funcție esențială prin care corpul uman își reglează temperatura. Astfel, pe măsură ce transpirația se evaporă de pe suprafața pielii, ea elimină și excesul de căldură. În condițiile de umiditate acest efect de răcire este, însă, mai puțin eficient. În asemenea situații, când transpirația este foarte abundentă, nici consumul de băuturi calde nu sunt recomandate.

„Într-o zi foarte caldă și umedă, dacă purtați multe haine sau dacă transpirați atât de mult încât lichidul ajunge să cadă pe pământ în loc să se evapore de pe suprafața pielii, a bea o băutură fierbinte este un lucru rău. Băutura fierbinte adaugă căldură corpului, așa că, dacă transpirația nu ajută la evaporare, beți la o băutură rece”, a completat dr. Jay.

Suesa foto: Pixabay

Alimentele picante au efecte interesante

În locul unei înghețate, ați putea lua în calcul un curry picant, mai recomandă experții britanici. Arsura din gură de la consumul de alimente picante este provocată de capsaicină. Aceasta este o substanță chimică aflată din abundență în ardeiul iute. Arsura este, de obicei, urmată de o senzație de încălzire în restul corpului, care va determina transpirația.

„Mâncărurile picante excită receptorii din piele care răspund în mod normal la căldură. Sistemul nervos central reacționează la orice îi transmite sistemul senzorial că se întâmplă. Prin urmare, tiparul de răspuns la durere și temperatură ridicată declanșează atât senzația, cât și reacția fizică la căldură, care include vasodilatația, transpirația și înroșirea feței”, a explicat profesorul Barry Green de la Universitatea Yale.

Ca și în cazul băuturilor calde, și aici rolul cheie este jucat de transpirație ce reglează temperatura corpului.

Lingerea încheieturii, scăderea temperaturii

În aparență bizar, acest procedeu considerat de unii chiar scârbos, reprezintă o tehnică naturală de răcire. Aceasta este folosită de mai multe creaturi din regnul animal, inclusiv de canguri și de maimuțe.

Încheieturile mâinilor conțin puncte de puls - zone în care este palpabil ritmul în care pompează inima, deoarece vasele de sânge se află aproape de suprafața pielii. Iar lingerea încheieturilor implică umectarea cu salivă a zonei, ceea ce imită efectul transpirației și duce la răcirea suprafeței pielii.

Răcirea încetinește fluxul sangvin, împiedicând supraîncălzirea corpului.

Dacă ideea de a vă linge încheieturile nu vă atrage, puteți să vă turnați apă pe încheieturile mâinilor pentru un efect similar.

Sursa: Pixabay

Încărcătorul tras din priză are un efect de briză

Majoritatea dintre noi știm că electronicele mari, cum ar fi televizoarele și computerele, generează multă căldură. Același efect îl au și aparatele mici, în perioadele caniculare, iar deconectarea lor poate fi o soluție.

În 2020, cei de la ZDNet au examinat un încărcător wireless, folosind o cameră termică. Aceștia au dorit să detecteze cât de mult se încălzește în ​​timpul utilizării (în sarcină) și cât de „rece” devine când nu încarcă.

Au descoperit că în timpul încărcării unui iPhone 11 Pro Max dispozitivul a ajuns la 32°C, în timp ce aerul din jur s-a încălzit la 20°C.

Sursă foto: pixabay.com

Gâtul fără băutură stă mai bine pe căldură

Abuzul de alcool pe căldură duce la deshidratare. Experții britanici explică ce se întâmplă atunci când consumăm mult alcool pe căldură. Potrivit specialiștilor, alcoolul este un diuretic care îl determină pe consumator să urineze mai mult, iar acest lucru duce la deshidratare severă.

Cei care nu se pot abține de la băutură trebuie să înlocuiască deficitul de lichid, cu alte cuvinte, să bea apă după alcool, pentru a compensa deshidratarea.

În plus, efectele deshidratării bahice includ, pe lângă senzația de sete, stări de amețeală și oboseală. Dar și senzația de gură și buze uscate și percepția de „fierbințeală”, pe seama efectului vasodilatator al alcoolului.