Nu știm dacă ai experimentat durerile de spate măcar odată, însă suntem convinși că răspunsul este unul afirmativ.
Este aproape imposibil ca o persoană să nu simtă acele dureri la nivelul coloanei, mai ales dacă studiază ore în șir sau muncește la un birou, ținută pe un scaun, dacă lucrează în transporturi, stă în picioare ore în șir, face muncă fizică intensă și așa mai departe.
Dacă e să ne gândim bine, aproape orice activitate ne duce la un anumit moment la neplăceri legate de spate. Durerile pot fi temporare, trecând de la sine în scurt timp, dar pot fi și debilitante, ajungându-se la tratamente, chiar operație în cele mai grave dintre cazuri.
Când ai astfel de dureri, totul în jurul tău devine mai dificil de gestionat, inclusiv cele mai banale acțiuni zilnice precum mersul dintr-o cameră în alta.
Ce afecțiuni pot ascunde durerile de spate?
Sunt printre cele mai comune probleme de sănătate, dar care au cauze multiple. Când durerile de spate persistă, cel mai bun diagnostic ți-l pune, cu siguranță, medicul de specialitate ce poate fi ortoped, fizioterapeut sau neurolog.
Herniile de disc sunt în capul listei pentru că sunt întâlnite, chiar și la adolescenți. De regulă, acestea apar însă odată cu înaintarea în vârstă, dar este posibil ca persoanele tinere care au anumite joburi sau fac unele activități solicitante să se confrunte cu afecțiuni ale discurilor vertebrale.
Scolioza, lordoza sunt alte probleme ale coloanei ce au ca rezultat durerea acută. Mai sunt și afecțiuni mai grave, inclusiv renale sau cancer, dar cel mai bine este să faci investigații amănunțite înainte de a te autodiagnostica.
Cum se manifestă hernia de disc
Așa cum am spus în paragraful anterior, aceasta este cea mai des întâlnită. Coloana este formată din vertebre care au în interiorul lor un nucleu pulpos, înconjurat de un inel. Când există anumiți factori, adică lezarea, deteriorarea discului, acel nucleu iese din inelul fibros.
Acest disc herniat va pune o presiune mare pe nervi, ceea ce are ca rezultat durerea. Cele mai frecvente hernii de disc sunt cele lombare, urmate de herniile cervicale, iar cele mai rar întâlnite sunt herniile toracale. Când ai o hernie de disc lombară, vei simți durere în zona spatelui, însă aceasta poate să “coboare” pe picior, apărând inclusiv senzația de amorțeală.
La nivel cervical, durerile sunt în zona cefei, transformându-se ușor în migrene insuportabile. De asemenea, la nivelul membrelor superioare, de data asta, pot să apară dureri sau amorțeli, ca în cazul herniei lombare.
Mergi la medic
Dacă durerile sunt persistente, cu amorțeli sau alte simptome, trebuie să contactezi un medic specialist. Ți se va recomanda o examinare fizică, iar în urma acesteia ți se va face, dacă este cazul, un RMN, CT sau radiografie.
Abia după toate acestea ți se va pune un diagnostic și ți se va prescrie un tratament. Uneori, medicamentele sunt o soluție ce poate funcționa, dar de multe ori ți se va recomanda kinetoterapie, masaj medical sau alte tipuri de tratamente nechirurgicale. Poți să faci asta la un centru de recuperare medicala Bucuresti sau din alt oraș al țării, cu rezultate bune dacă vei face exact ceea ce îți prescriu specialiștii.
De cele mai multe ori, recuperarea este totală, fiind ușor să-ți reiei activitățile obișnuite. Însă, în cazurile grave, adică dacă îți pierzi capacitatea de a merge sau a-ți mișcă brațele, operația poate fi unica soluție. Dar până la această, mai sunt multe lucruri de făcut.
Nu neglija mișcarea
Repausul la pat este recomandat numai în cazul în care ești pe punctul de a urma un tratament foarte intens sau operație, în rest fiind chiar indicat să te miști cât de mulți poți, fără a exagera.
Sportul este foarte bun, însă nu recomandăm ridicarea greutăților sau orice altceva ce îți poate solicita prea tare coloana. Conform specialiștilor, înotul este unul din cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru coloana ta. De fapt, înotul este ideal pentru întregul corp, inclusiv inimă sau respirație.
În momentul în care înoți, îți folosești cea mai mare parte a mușchilor, iar cei ai spatelui se vor întări pentru a susține corespunzător coloana vertebrală. Și Yoga este indicată, mai ales că nu înseamnă efort fizic extrem. Tu alegi ce sport faci, însă întotdeauna cu ajutorul sau recomandarea unui expert.
Stil de viață sănătos și durerile de spate
Pe lângă sport, mai sunt și alte reguli de respectat. Dieta echilibrată ar fi una din acestea pentru că modul în care mâncăm sau cum ne menținem greutatea corporală sunt lucruri care au un cuvânt greu de spus atunci când vorbim despre coloana vertebrală.
Dacă ești supraponderal, ar trebui să slăbești, deoarece kilogramele în plus împovărează oasele, automat slăbind rezistența vertebrelor. Nici dacă ești prea slab nu este în regulă, fiind necesar să ai o greutate proporțională cu înălțimea ta. Mergi la un nutriționist care îți poate face o dietă personalizată indiferent care este problema ta legată de numărul de kilograme.
Apoi renunță la fumat pentru că acesta este rău, pentru orice aspect legat de sănătate. Substanțele nocive din tutun manâncă calciul și automat și coloana va avea de suferit. Alcoolul, cafea sunt alte lucruri pe care trebuie să le eviți pe cât posibil sau să le consumi cu moderație. Dormi suficient, cele 8 ore fiind recomandate de orice medic.
Evită efortul sau mișcările bruște pe cât posibil
Știm că nu este posibil de fiecare dată, dar dacă poți încearcă să nu ridici greutăți sau, dacă o faci, respectă o anumită ordine de mișcări. Trebuie să te apleci pe genunchi, nu lăsându-te cu spatele în jos. Apoi, din poziția ghemuit, ridică ușor ceea ce trebuie.
Dacă greutatea este prea mare, roagă pe cineva să te ajute, fără să te încăpățânezi. Chiar și atunci când te ridici din pat, cel mai bine este să te întorci mai întâi pe o parte, apoi să te sprijini cu brațul încercând să te ridici ușor. Mișcările bruște pot declanșa o criză de spate, așa că gândește-te înainte de a face așa ceva.