Sfântul Zilei. Azi sărbătorim unul din cei doisprezece apostoli! Cei care se numesc...

Azi sărbătorim unul din cei doisprezece apostoli. Toți românii care poartă numele lui trebuie felicitați.

Sfântul Apostol Toma, pomenit în calendarul creştin ortodox la 6 octombrie, a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea.

Sfântul Toma este cel care nu a fost de faţă la venirea lui Iisus în mijlocul ucenicilor în duminica Învierii. Auzindu-i pe ceilalţi apostoli vorbind despre Învierea Domnului, a spus că nu va crede dacă nu va vedea în mâinile Lui semnele cuielor şi dacă nu va pune mâna în coasta străpunsă.

După opt zile, fiind ucenicii adunaţi, iar Toma împreună cu dânşii, s-a arătat Domnul şi i-a zis: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios." (Ioan 20; 27). Toma, văzând şi pipăind locul rănilor lui Hristos, a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20;28).

Îndoiala Sfântului Apostol Toma a făcut ca Învierea Domnului să fie adeverită cu mai multă tărie, căci Mântuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu acelaşi trup cu care a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat cu adevărat şi S-a arătat ucenicilor.

Prin îndoiala şi dorinţa de a se încredinţa că Învierea lui Hristos este reală şi palpabilă, Sfântul Apostol Toma a făcut cunoscut că trupul înviat al Mântuitorului purta încă semnele unui morţi violente. Pentru că altfel, Sfântul Apostol Toma s-a dovedit plin de râvnă pentru Hristos, fiind gata să moară împreună cu învăţătorul său, după cuvintele sale înaintea învierii lui Lazăr din Betania: "Să mergem şi noi şi să murim cu El" (Ioan 11;16).

După Cincizecime, Apostolul Toma a propovăduit Evanghelia în părţile Indiei, şi acolo a avut sfârşit martiric.