Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, s-a născut în anul 550, în oraşul Damasc, din părinţi creştini, pe nume Plintos şi Mira.
Având și dar poetic, a făcut studii strălucite şi a ajuns profesor de retorică, însă nu îi lipsea nici cunoaşterea aprofundată a Sfintei Scripturi.
El a fost primul care a înţeles primejdia ereziei monotelite, care susținea că Hristos are două firi (divină și umană), dar o singură voință, spre deosebire de credința ortodoxă, care afirmă că Hristos are două firi și două voințe.
Monotelismul a fost condamnat ca erezie după moartea lui Sofronie, la Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol în anul 680.
Sofronie a stat 20 de ani la Mănăstirea lui Teodosie din Ierusalim sub călăuzirea sufletească a marelui monah Ioan Moshu. De aici, a plecat în Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Iordan.
În anul 633 a vizitat mănăstirile din Egipt, Asia, Cipru şi Italia împreună cu Ioan.
Sfinţii Ioan şi Sofronie au părăsit Palestina din cauza invaziei perşilor conduși de împăratul Horsoe cel Tânăr şi s-au dus în părţile Antiohiei.
În anul 634, Sofronie a ajuns patriarh al Ierusalimului, iar pentru apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două voinţe ale Mântuitorului Iisus Hristos, a alcătuit o Antologie cu 600 de texte din Părinţii Bisericii, lucrare care însă nu s-a păstrat până la noi..
A trecut la cele veșnice în anul 638, din cauza mâhnirii provocate de ocuparea Ierusalimului de către arabi.
Cu puţin înainte de moartea sa, a reuşit să negocieze cu Omar I recunoaşterea libertăţilor civile şi religioase ale creştinilor şi evreilor în schimbul plătirii unui tribut.
De la Sfântul Sofronie au rămas numeroase texte liturgice, omilii, texte teologice, hagiografice şi poetice şi rugăciuni, cum ar fi rugăciunea de la sfinţirea cea mare a apei, de la Bobotează.
Din păcate, de la el s-au păstrat doar „Viaţa Sfintei Maria Egipteanca”, „Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei” şi „Viaţa Sfinţilor Doctori fără de argint Chir şi Ioan”.