Sfântul Dosoftei a fost cel care a avut curajul să ducă în Sfântul Altar limba română, care nu era una sacră, în secolul al XVII-lea.

De multe ori, nu conştientizăm că noi, românii, suntem printre puţinii ortodocşi care dialogăm cu Dumnezeu în limba pe care am învăţat-o încă din leagăn.

Pătimind încercări și multe necazuri în această viață, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său.

Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate.

A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 5-6 iulie 2005.

După data de 13 decembrie încep Zilele Ambrei

În calendarul liturgic al bisericilor creştine occidentale, zilele Ambrei sau „jejunia quattuor temporum” ori „quattuor anni tempora” se celebreau de patru ori pe an , la începutul fiecărui anotimp.

In mod tradiţional , acestea erau zile de post şi abstinenţă .
În anul 1966, biserica romano- catolică le-a înlocuit cu zile de rugaciune pentru diverse nevoi si a inlaturat obligatia postirii.

Unii învăţaţi sunt de părere că Zilele Ambrei îşi au originea în stravechi obiceiuri păgâne legate de rituri de purificare , ce aveau loc în anotimpurile de însămanţare , recoltare şi culegere a viilor.Traditia acestor zile a fost iniţiată de către papa Calixtus I , în secolul I.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, și pe Sfânta Muceniță Lucia, fecioara, potrivit a1.ro