Sfântul Lupu, reînhumat la Mănăstirea Maglavit

Sfântul Lupu, reînhumat la Mănăstirea Maglavit

La 74 de ani de la săvârşirea primului miracol de la Maglavit, păstorul care l-a întâlnit şi a vorbit cu Dumnezeu, Petrache Lupu, a fost deshumat din cimitirul satului şi reînhumat în curtea Mănăstirii de la Maglavit. La procesiunea care a durat timp de două zile, au participat mii de credincioşi, atât localnici, dar şi veniţi din alte colţuri ale ţării.

Astăzi, în ziua în care “Sfântul”, aşa cum i se spune şi acum lui Petrache Lupu, a poposit unde şi-a dorit, peste 500 de oameni au ţinut să participe la slujba de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti, în faţa cărora s-au închinat ca la cea mai de preţ icoană. Aşteptat la Maglavit, Gigi Becali nu a mai ajuns, preferând să trimită „emisari”: membri ai PRM şi PNG care au împărţit sacoşi, dar şi cinci autobuze pline ochi cu credincioşi din capitală.

Istoria locurilor spune că pe data de 31 mai 1935, într-o pădure de la marginea Maglavitului, Dumnezeu s-a arătat unui localnic, un cioban, îndemnând lumea la pocăinţă. Minunile s-au repetat de câteva ori, iar ciobănaşul, Petrache Lupu, mut până atunci, a început să vorbească.

Născut la 1907, Sfântul de la Maglavit a trecut la cele veşnice în urmă cu 15 de ani, fiind îngropat, împreună cu soţia sa, Elisabeta, în cimitirul satului. Sfântul îşi dorise să fie înmormântat în curtea mănăstirii despre care se spune că a ctitorit-o, însă acest lucru a fost posibil doar astăzi.

„Mari minuni a făcut”

Slujba ocazionată de pomenirea şi reînhumarea lui Petrache Lupu a fost oficiată de un sobor de 14 preoţi, care l-a avut în frunte pe însuşi Mitropolitul Olteniei, Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu. Slujba de pomenire a avut loc în interiorul mănăstirii, spaţiu care a devenit neîncăpător odată cu trecerea timpului. Cu câteva minute înainte ca alaiul să meargă spre groapa pregătită Sfântului, de la Bucureşti au sosit două autobuze, pline cu credincioşi trimişi de Gigi Becali. “Nu ştiu dacă o să vină şi dânsul, am vorbit la telefon, dar nu mi-a confirmat încă”, ne-a declarat stareţul mănăstirii, Vladimir Dărânga.

Cortegiul a dat un înconjur bisericii, şi a poposit la marginea mormântului. Bătrânele jeleau de li se rupea inima. „Mari minuni a făcut, muică! O mătuşă de-a mea era oloagă, a mers la el şi a vindecat-o. Şi câte şi mai câte, cu adevărat a fost un sfânt”, spune o bătrână, cu ochii plini de lacrimi.

Plase şi pliante cu Vadim şi Becali

Din autocarele trimise de Becali au coborât şi câţiva membri de partid, care au trecut imediat la treabă. „Avem nişte plăsuţe cu domnii Becali şi Vadim, şi pliante, le dăm oamenilor ca amintire. E normal nu, domnul Bercali a ajutat mănăstirea cu foarte mulţi bani”, ne spune Mirela, o puştoaică la al cărei gât atârnăm un fular cu însemnele echipei Steaua.

Un locanic, fan al lui Becali, a ţinut să precizeze: „Nu se mai făcea nimic aici dacă nu venea nea Gigi! Este un om credincios, cu frica lui Dumnezeu, cred că avu treabă, altfel era aici, că a mai venit”.

Fiul Sfântului, coleşit de emoţii

Printre participanţii la slujbă s-a numărat şi fiul lui Petrache Lupu, Mihai. Bătrânul, în vârstă de 84 de ani, a făcut cu greu faţă emoţiilor. „Nu ştiu ce să vă spun în aceste momente. Mă bucur că tatăl meu nu a fost uitat, mă bucur că i s-a împlinit această dorinţă, de a fi îngropat lângă mănăstire”.

La sfârşitul ceremonialului, mulţi au preferat să mai stea lângă crucea Sfântului, pentru a se ruga acestuia. Ca un ultim miracol, după câteva săptămâni de arşiţă, la câteva minute de la reînhumare, Sfântul a mai săvârşit o minune: a început să plouă torenţial. „Asta e tot de la el, că ştie ce nevoie aveam de ploaie”, şi-a face cruci un bătrân, privind spre cer.

Ne puteți urmări și pe Google News