Sfântul Cuvios Sava s-a născut în Capadocia, în anul 439 după Hristos, iar părinţii lui erau creştini şi se numeau Ioan şi Sofia.
Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei şi a intrat în mănăstirea numită „a lui Flavian”, unde a deprins să fie răbdător în toate şi unde a învăţat Psaltirea pe de rost.
Era atât de înfrânat încă din copilărie, încât, văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, s-a gândit la păcatul protopărinților noștri și a zis: „Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul ce m-a omorât”.
A luat mărul în mâini, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi şi-a făgăduit să nu mănânce niciodată mere.
Pe când avea 18 ani, a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare pentru sfat, iar acesta l-a trimis la Cuviosul Teoctist, în mănăstirea de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor ce locuiau acolo.
Din pricina duhovniciei sale, Cuviosul Eftimie îl numea copil bătrân. Şi, cu cât creştea în vârstă, cu atât sporea şi în virtute.
De aceea l-a şi înzestrat Hristos Domnul cu darul minunilor. Printre altele, prin rugăciunea lui a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.
Şi a fost povăţuitor şi învăţător multor călugări, întemeind în Palestina mănăstirea care îi poartă numele şi aşezând tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă.
Sfântul Sava este numit „cel Sfinţit” pentru că a fost hirotonit preot şi rânduit îndrumător al tuturor sihaştrilor din Palestina.
El a mers în două rânduri la Constantinopol, fiind trimis ca sol de către patriarhii Ierusalimului din acele vremuri, la împăraţii Anastasie (491-518) şi Iustinian cel Mare (527-565).
Deci, ajungând la desăvârşirea cea întru Hristos, s-a mutat către Domnul în anul 532, fiind în vârstă de 94 de ani.
În anul 584, când a fost deschis mormântul Cuviosului spre a fi îngropat trupul stareţului Casian, moaştele Sfântului Sava au fost găsite nestricate şi răspândind bună mireasmă.
În timpul năvălirilor arabe, moaştele Cuviosului au fost mutate la Constantinopol, iar după Cruciada a patra (1204), au fost duse la Veneţia.
În anul 1965, la insistenţele Patriarhului ortodox Benedict al Ierusalimului, moaştele Sfântului Sava au fost aduse din nou în Mănăstirea sa, din Ţara Sfântă, unde se află, întregi, până astăzi.