Calendar Ortodox. Cuviosul Ioanichie cel Nou s-a născut din părinți credincioși, care au trăit în ținutul Muscelului și a fost unul dintre marii sihaștri care s-au nevoit la începutul secolului al XVII-lea.
Încă din tinerețe, a luat seama la cuvântul lui Hristos, Ioanichie s-a retras în Mănăstirea Cetățuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviței. Acolo unde s-a călugărit și a deprins, de la părinții îmbunătățiți ai așezământului, primele reguli ale vieții ascetice.
A cunoscut pe mulți dintre sihaștrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Apoi, după ce a deprins modul de viață al călugărilor iscusiți, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peșterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
Întrucât peștera în care s-a retras era într-un loc inaccesibil, nimeni nu a putut consemna faptele și nevoințele sale. O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine și apă. De asemenea, starețul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, îi aducea Sfintele Taine.
Și-a săpat singur mormântul
Cunoscându-și dinainte sfârșitul, părinte Ioanichie și-a săpat singur mormântul în peștera sa, încrustându-și în dreptul capului anul trecerii la cele veșnice – 1638. Așezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit întru Domnul.
Un păianjen i-a țesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf.
Din rânduială dumnezeiască, moaștele lui s-au aflat după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Astfel, Cuviosul Paisie, starețul Mănăstirii Cetățuia, Negru-Vodă, a coborât în peștera unde sihăstrise cu mulți ani înainte Schimonahul Ioanichie. Pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare.
Calendar Ortodox, 26 iulie
Cuviosul Paisie le-a scos cu grijă și cu multă evlavie și le-a așezat în biserica mănăstirii, spre lauda monahilor și bucuria credincioșilor.
După terminarea războiului alt mare necaz s-a abătut peste poporul român: comunismul. Autotirățile vremii au dat dispoziție ca moaștele Sfântului să fie îngropate în pământ. Cu mare mâhnire, monahii s-au despărțit de prețiosul odor și au așezat moaștele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.
În anul 1981, părintele Ioanichie Bălan, din Mănăstirea Sihăstria-Neamț, a consemnt, pe scurt, în Patericul Românesc, viața Cuviosului din Valea Chiliilor.
Anii au trecut, însă amintirea Cuviosului s-a păstrat în ținutul Muscelului. După căderea comunismului, multe mănăstiri închise de regimul comunist și-au reluat viața liturgică și duhovnicească. Între acestea a fost și Mănăstirea Cetățuia, Negru Vodă, unde starețul mănăstirii, împreună cu tot soborul a descoperit moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul și le-a reașezat spre închinarea credincioșilor în biserica mare a mănăstirii, unde se află până azi.
Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) a fost aprobată în zilele de 18-19 iunie 2009, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, stabilindu-se ca zi de prăznuire data 26 iulie.