Sfântul Timotei, originar din Listra (în Anatolia centrală), a fost ucenicul și prietenul Sfântului Apostol Pavel.
Sfântul Apostol Timotei este și destinatarul a două dintre epistolele Sfântului Pavel, cuprinse în Noul Testament.
Ajuns împreună cu Barnaba la Listra, unde vindecă un şchiop din naştere, Pavel este găzduit de mama lui Timotei, Eunice.
Aceasta i-l încredințează apostolului pe fiul ei drept ucenic. Era o prețioasă ofrandă pentru binecuvântarea adusă cetăţii.
Numele de Timotei înseamnă „slăvind pe Dumnezeu”.
Sfântul Timotei îl însoțește pe Apostolul Pavel în călătoriile sale în Frigia, Galatia și Misia. A mers apoi în Troa, Filipi și Berea. L-a însoțit apoi pe marele apostol la Atena. De aici, a fost trimis în misiune la Tesalonic.
Urmează alte călătorii, în Corint, în Macedonia și apoi în Asia.
Îl găsim și în temniță, la Roma, alături de Apostolul Pavel.
După ce Sfântul Evanghelist Ioan este alungat din Insula Patmos de către Domiţian, Pavel îl unge pe Timotei în locul acestuia ca episcop. Era anul 65 d.Hr.
Sfântul Apostol Timotei păstorește aici timp de 15 ani.
În anul 80, încearcă să oprească o sărbătore păgână, ieșind în faţa alaiului de idolatri, mărturisind cu curaj pe Iisus Hristos.
Păgânii îl bat până la moarte
Din porunca împăratului Constantin, moaştele sunt aduse la Constantinopol şi puse în Basilica Sfinţii Apostoli. Aici odihnește alături de cele ale apostolilor Luca şi Andrei.