Marele pelerinaj la Sfânta Parascheva va începe peste doar câteva zile. Mii de credincioși se vor putea închina la Sfintele Moaște pentru sănătate și bunăstare. În acest an, la Iași vor fi aduse și moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, care se află pe Muntele Athos.
Pelerinaj la Sfânta Parascheva. Ce trebuie să știe credincioșii
Pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura începând cu data de 8 octombrie. Cu acest prilej, moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon vor fi aduse de pe Sfântul Munte.
În restul anului, acestea rămân așezate în racla de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Moaștele Cuvioasei vor fi așezate în curtea lăcașului din Iași
Marți, 8 octombrie, pelerinii sosiți din toate colțurile țării se vor putea închina la moaștele Cuvioasei Parascheva. Ca în fiecare an, racla va fi scoasă din catedrală în procesiune, urmând să fie așezată în baldachinul din curtea lăcașului de cult.
„În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. ”, au anunțat reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Pelerinaj la Sfânta Parascheva
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sunt considerat vindecător de boli. Astfel, moaștele sale vor fi aduse în contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
„Aşadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iaşi în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârşeşte vindecări şi aduce multă alinare celor afectaţi de felurite boli”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Potrivit anunțului făcut de Mitropolie, racla cu moaștele Cuvioasei va fi așezată spre închinare până la 15 octombrie. Pe 15 octombrie, pelerinii vor putea asista la săvârșirea Sfintei Liturghii pe podiumul amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.