Sfânta Maria. Cele mai frumoase și inspirate mesaje pentru cei dragi

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează numele de Sfânta Maria. În continuare găsiţi o serie de mesaje pe care le-aţi putea trimite celor dragi.

Nu este clar dacă cei care poartă acest nume trebuie să îşi serbeze numele de Sfânta Maria, pe 15 august sau pe 8 septembrie, când se celebrează Adormirea Maicii Domnului, respectiv Naşterea Maicii Domnului.

Potrivit Bisericii Ortodoxe nu este un păcat să adresezi mesaje de felicitare celor care poartă numele de Maria. Dar nu numai. Iată numele care se sărbătoresc în această zi sfântă: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Mărioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.

Cele mai frumoase mesaje pentru cei dragi

  • Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.
  • Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani!
  • La multi ani, Maria! Ingerii sa-ti calauzeasca pasii iar Sfanta Fecioara sa-ti lumineze drumul in viata.
  • Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului un sincer La Multi Ani!
  • Întocmai ca Fecioara Maria, al cărei nume îl porti, învaţă să ierţi, să fii mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulţi ani!
  • Fie ca Sf. Fecioara Maria, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea. La Multi Ani!
  • De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate. Sa se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Maria!
  • Ai apărut în viaţa mea ca o minune, nu degeaba porţi un nume sfânt, spre tine ma îndrept acum c-o urare şi c-un bun gând, să fii mereu fericită, să zâmbeşti, să râzi mereu, şi să nu uiţi nici o clipă, că tu eşti diamantul meu! La mulţi ani, Maria mea!
  • E o zi când sufletul tău trebuie să învingă orice urmă de tristeţe şi să fie deschis pentru a primi cele mai frumoase momente. Este ziua numelui tău şi-ţi urez un sincer La Mulţi Ani!
  • De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i porţi frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! La mulţi ani!
  • Sper să rămâi mereu omul bun care eşti, iar zâmbetul să nu te părăsească niciodată. La mulţi ani!
  • Astazi e ziua numelui tau, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingas ca tine. Iti doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume. La Multi Ani!
  • Felicitari dragul meu cu ocazia aceastei zile. Iti urez sa fii mereu sanatos, energic si plin de bucurie. La multi ani!
  • La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii cu ocazia zilei tale de nume.
  • O zi frumoasa este maine, ziua numelui tau! Sa te bucuri de viata, de zambete, de tot ce e frumos. La multi ani Maria!
  • Nu ştiu dacă îţi place numele pe care ţi l-au ales părinţii, dar eu îţi urez din suflet un călduros La mulţi ani! Că-ţi place sau nu, e totuşi ziua ta!
  • De Sf. Maria, zi de mare sarbatoare primeste din partea mea cele mai sincere urari de bine, sanatate, mult noroc si implinirea tuturor dorintelor. Dumnezeu sa te calauzeasca in tot cea-ce faci. La multi ani!
  • Chiar daca ai nume de Sfanta stiu ca diseara o sa dai de baut si o sa ne primesti cu masa plina. Sper sa ramai mereu un spirit tanar si plin de viata, sa fim mereu impreuna si sa nu uitam niciodata frumoasa prietenie dintre noi. La multi ani Maria!
  • În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!
  • Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!
  • La mulţi ani, plini de fericire şi de împliniri! Să te pupe norocul şi să ai numai zâmbete şi soare în calea ta!
  • Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!
  • Este o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani, Maria!