Se deschide, din nou, CUTIA PANDOREI! Alte două TEZE DE DOCTORAT, verificate pentru PLAGIAT. Cine a făcut SESIZĂRILE

Se deschide, din nou, Cutia Pandorei! Cristian Dogaru, cercetător român la Universitatea britanică Suffolk, a trimis CNATDCU o sesizare în privința lucrărilor de doctorat realizate de senatorul PSD Serban Nicolae și de ministrul Sănătătii, Florian Bodog.

„Orice persoana fizica sau juridica poate sesiza in scris Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv cu privire la existenta plagiatului, in cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data sustinerii acesteia si indiferent de data acordarii titlului de doctor”, spune Dogaru in sesizarea sa, conform HotNews, citat de curentul.info.

Cristian Dogaru a depus, de-a lungul timpului, și alte sesizări

Cristian Dogaru a mai depus, de-a lungul timpului, sesizari si in privinta lucrarilor de doctorat realizate de Victor Obrea, Gabriel Oprea, Laura Codruta Kovesi, Robert Negoita si Florentin Pandele.

„Tin sa precizez ca meritul colectarii dovezilor plagiatului apartine unor jurnalisti de investigatie. Tezele de doctorat ale subnumitilor au fost analizate in urma unor anchete de presa, iar rezultatele ofera dovezi incontestabile cum ca numitele lucrari ar fi fost plagiate in mod masiv”, scrie cercetatorul roman.

Portalul Linx a publicat, luna trecuta, o investigatie potrivit careia exista „zeci de pagini plagiate in lucrarea de doctorat a senatorului PSD Serban Nicolae”.

Peste 10% din lucrarea de doctorat în domeniul relaţiilor internaţionale a senatorului PSD Şerban Nicolae conţine pagini plagiate, într-un caz fiind preluate din textul-sursă şi note de subsol. Teza a fost susţinută în 2009, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, titlul fiind „Proiecte de reformă a Naţiunilor Unite”, iar îndrumător profesorul Vasile Vese, scrie Linx.

În teza, care are 324 de pagini, există două tipuri de plagiat. Primul este cel al preluării de fragmente fără a menţiona deloc sursa. Printre autorii a căror muncă intelectuală a fost utilizată în acest mod de politicianul PSD se află Alexandru Baboş şi Alexandru Rizescu (Arhitectura de securitate a naţiunilor europene în perioada interbelică, Revista Academiei Forţelor Terestre, nr. 4, 2004), Radu Tudorancea (Războiul din Coreea şi chestiunea ajutorului frăţesc”, în ,,Studii şi Materiale de Istorie Contemporană…

De asemenea, Pressone a scris in octombrie ca „Ministrul Florian Bodog a plagiat doua treimi din teza de doctorat in Stiinte Economice”.

Potrivit Pressone, ministrul Sănătății, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Științe Economice, intitulată „Managementul și marketingul unităților sanitare” şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Două dintre cărțile din care a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.