Cine a fondat serviciile secrete în Antichitatea europeană? Deși tradiția serviciilor secrete este veche, în Roma, ele vor fi reinventate de către Lucius Aelius Seianus
Divide et Impera! a devenit un dicton latin pentru a profita de slăbiciunile adversarilor, fie ei personalități politice, fie chiar formațiuni politice aflate în conflict cu puterea Romei, încă din era republicană, apogeul fiind reprezentat de epoca imperială
Serviciile secrete romane: pretorienii, nummularii și frumentarii
Serviciile secrete s-au bazat pe oameni care aveau capacitatea de a se da drept altcineva. Augustus, devenit Princeps Senatus cu numele de Imperator Caesar Augustus a decis să nu mai lase Roma și Peninsula Italică (de la vârful „cizmei italice” și până la Rubicon- cel mai probabil actualul râu Ticino) la discreția Legiunilor, cum se întâmplase în cazul lui Caesar care venise din Gallia. Senatul roman nu mai avea de mult prestigiul de a se opune unui comandant ambițios și se va vedea că nici în viitor nu se va putea opune.
Augustus a decis să creeze 9 cohorte, numite pretoriene, totalizând 9 000 soldați având atât comandă militară, cât și civilă, prima fiind a unui praefectus, cea de-a doua ținând direct de împărat. Pretorienii vor deveni mai târziu și ei un actor important în numirea împăratului, ca și armata din provincii, Senatul, anturajul imperial și împăratul însuși.
Nummularii au devenit agenți secreți prin intermediul meseriei lor. Ei erau specialiști în evaluarea monedei (nummus), ca aliaj, greutate, inscripție, în stabilirea cursului, echivalenței comerciale,fiind însărcinați să evite specula.
Frumentarii erau inițial însărcinați să asigure necesarul de grâne, provizii pentru necesitățile armatei în deplasări. Prin complexitatea muncii lor, ei au ajuns să devină agenți secreți, ascultând formal de șeful lor direct, al corpului frumentarilor dar dacă erau misiuni secrete, ei acționau direct în numele împăratului, dând ordine chiar și prefecților din provincii.
Lucius Aelius Seianus intră în scenă
Lucius Aelius Seianus făcea parte din ginta Seia, născându-se în anul 20 î.Hr., în Latium, nu departe de Roma. Tatăl lui, Strabo ocupase în anii lui Augustus postul de prefectus pretorio, iar cum Strabo era prieten cu Agrippa și Maecena, prietenii lui Augustus, a putut să-și introducă fiul pe Seianus în acest mediu militar și de securitate.
În anul 14 d.Hr. când Tiberius, nepot al lui Augustus, devine imperator cu acordul Senatului prin voința lui Augustus, Seianus preia postul de lider al pretorienilor. Din acel motiv, el face tot ce poate pentru a controla puterea. Îi face servicii diverse lui Tiberius, află de comploturi, construiește case cu nișe secrete și orificii pentru a se putea asculta conversații oculte, care îi erau raportate. Seianus filtrează tot ce ajungea la Tiberius și în 26 d.Hr. îl convinge pe Tiberius să se stabilească pe Insula Capri, ca să fie în siguranță. Seianus scapă de fiul lui Tiberius care este otrăvit lent cu complicitatea nurorii lui Tiberius, mai creează încă trei cohorte și devine unic lider al pretorienilor, ca șef militar.
Decăderea lui Seianus: serviciile secrete merg mai departe
Sora lui Tiberius a reușit printr-un libert - sclav eliberat - credincios, să îi trimită lui Tiberius o scrisoare ascunsă în care l-a alarmat despre abuzurile lui Seianus care numea guvernatori în provincii, care l-a otrăvit pe fiul lui Tiberius și care ar dori să preia puterea. Tiberius acceptase să îi modifice statutul de cavaler al lui Seianus încânt să ajungă consul, asemeni împăratului.
Tiberius, deși bătrân și destul de bolnav a priceput situația și a renunțat rapid la consulat, privându-l pe Seianus de putere. Seianus a fost reținut și executat în anul 31 d,Hr.
Seianus a rămas celebru și pentru antisemitismul său notoriu. I-a persecutat pe evreii din Roma, a numit în Orient guvernatori care erau obligați să îi supravegheze atent pe evrei. Flavius Josephus și Eusebiu din Caesareea scriu clar că scopul lui Seianus a fost Holocaustul, întocmai ca persanii în timpurile biblice ale lui Artaxerxes, Esthera și Mordechai.
Serviciile secrete romane au mers mai departe. Pretorienii vor pune și ei câțiva împărați, dar până la Septimius Severus, niciun prefectal pretoriului n-a mai avut puterea exclusivă de care se bucurase Seianus. De notat că în ierarhia romană, prefectul prtoriului era cea mai înaltă magistratură, fiind urmată de aceea de prefect al Egiptului, după care, guvernămintele provinciale erau împărțite ca pondere în funcție de poziționarea în fața, respectiv, în spatele, magistraturii de prefectus annonae (taxa de a 9-a parte din orice sumă tranzacționată sau produse, un fel de TVA antic).