Ce secrete vor fi dezvăluite în ultimul episod din „Clanul”

Ce secrete vor fi dezvăluite în ultimul episod din „Clanul”Serialul Clanul. Sursa foto: Instagram

Serialul „Clanul” de la Pro TV încheie sezonul trei în această seară, cu difuzarea ultimului episod începând de la ora 20.30. Finalul aduce la suprafață numeroase secrete, iar telespectatorii sunt cu sufletul la gură.

Sezonul patru al serialului „Clanul” este în curs de filmare și va marca încheierea acestei povești. Narativul despre cei doi frați care au trăit vieți paralele, fără a cunoaște cât de aproape sunt unul de celălalt, se apropie de final.

Ultimul episod din „Clanul”. Răsturnări de situație

Ilinca a primit șocanta veste că Tudor, jucat de Denis Hanganu, a decedat. Copleșită de durere, s-a îndreptat să recupereze trupul neînsuflețit, dar întâlnirea cu realitatea a fost cruntă.

Ești conștient că moartea e cel mai important lucru în viață!”, i-a spus ea chestorului de poliție care nu a ajutat-o.

Pe parcursul drumului său, Ilinca și-a amintit de solicitarea lui David, jucat de Marian Olteanu, așa că s-a îndreptat spre locul indicat. Aici, a descoperit adevărul, un adevăr care era în fața ei de atâta vreme.

S-a rezolvat. L-am găsit pe Pavel”.

Bebe Măcelaru a găsit și el o portiță de scăpare

Bebe Măcelaru a găsit o oportunitate de evadare. El o răpește pe Silvia, soția comisarului Costoiu.

Costoiu… n-am știut eu de ofu lui. Ziceam că unde-i inima la mine, la el e insigna de comisar și atâta, da el avea femeie fină, la pept, în buzunar. Era bine dacă știam mai de mult, da nici acuma nu-i târziu”.

„Presupun că planul e să-l șantajezi pe Emil cu viața mea. Nu va funcționa. M-a mai părăsit o dată pentru tine”, îi va spune Silvia, disperată, lui Bebe.

Ciomag pune la cale un plan cu Vera și David, intenționând să-i aducă pe ambii în același loc pentru a le dezvălui adevărul despre modul în care au ajuns la el.

Clanul

Ultimul episod din Clanul, sezonul 3. Sursa foto: Instagram

„Școala mea nu v-a prostit, școala mea a fost bună. V-a prostit traiul bun pe care l-ați avut în casă cu călăul vostru”.

Rămâne de văzut ce planuri pun la cale Pelicanu și Iulică, ce se întâmplă cu Sergiu, și cum se desfășoară alianța dintre Magda și Sofia, potrivit Libertatea.

„Clanul” a ajuns la ultimul sezon

Pe telespectatori îi așteaptă ultimul sezon din serialul Clanul, sezonul 4, care se promite a fi unul memorabil.

„Gata, e oficial. Vine sezonul patru. E ultimul. Da, ați auzit bine. Cu bucurie și multă emoție vreau să fiu primul care vă dă această veste bună: începem filmările pentru sezonul patru. «Clanul» este serialul momentului în România, votat și premiat drept «Cel mai bun serial TV românesc».

Mulțumim pe calea asta, suntem recunoscători pentru că am avut oportunitatea de a împărtăși această poveste captivantă cu publicul nostru loial și suntem hotărâți să livrăm un sezon patru memorabil”, a transmis într-un comunicat oficial de la Pro TV Denis Hanganu, care joacă rolul lui Tudor Achim.