La cei 78 de ani ai săi, pe care-i aniversează duminică, Sergiu Nicolaescu şi-a păstrat o siguranţă de sine dezarmantă. Privind înapoi, îşi vede filmele impecabile, pe comisarul Moldovan, un erou onest şi imparţial pe care l-a strecurat prin cenzura comunistă, iar pe el însuşi, un actor şi un regizor fără cusur. Privind înainte, mai are un “Poker” de regizat, un film după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor, “Candele de zăpadă”, şi unul mult amânat, “Trenul morţii”.

În epoca ceauşistă, a pus în mişcare rotiţele în cinema-ul românesc, de la finanţări, la prima şcoală de cascadori. Tot el a pus însă monopol pe bani şi pe atenţia mai-marilor Partidului, câştigându-şi după ‘89 titlul de “dinozaur” – “nu pentru că vor ei să mă facă, ci pentru că eu m-am făcut”, povesteşte în interviul acordat EVZ. Al şaselea film din seria Comisarului, “Supravieţuitorul”, intră în cinematografe mâine, fără speranţa unor milioane de spectatori, “ca pe vremuri”.

“Filmele mele sunt impecabile”

EVZ: Aţi înviat, după 27 de ani, un personaj-simbol din comunism. Ce mai face Comisarul Moldovan, după atâţia ani?
Sergiu Nicolaescu:
Au trecut nişte ani, e adevărat. Dacă nu mă înşel, în ’81 am făcut “Duelul”. Moldovan avea un final pe atunci, dar cenzura l-a refuzat pe acest ultim comisar.

Care trebuia să fie finalul?
Eu muream. Îmi răzbunam băiatul. Dar filmul ăsta, „Recviem pentru comisar”, n-a fost acceptat, nu mai ştiu de ce. Cel de acum, „Supravieţuitorul”, se petrece în 1978, la vârsta mea de acum, iar comisarul a avut un destin inspirat din viaţa unchiului meu, Gheorghe Cambrea, care a fost închis din 1950 până în 1965. Moldovan fuge din ţară în 1965, intră în jocul ruleta rusească şi are noroc până în 1978, când ajunge în Praga, unde se desfăşoară toată acţiunea. Subiectul e foarte bun, pentru că am perioada 44 – 45, cu venirea ruşilor, pe urmă anii 50, 60, 70. Sunt nişte perioade fabuloase şi le-am refăcut foarte bine. Mi-am păstrat stilul. Mi-am revăzut de curând filmele mele la televizor şi erau foarte bine refăcute epocile, se cunoaşte că am trăit atunci. Impecabile sunt filmele, impecabile. Înainte de Moldovan l-am jucat pe Miclovan – scenaristul Titus Popovici mi-a propus seria asta de filme poliţiste – şi după ce l-am văzut, am avut o surpriză: eram la fel de bun actor ca şi regizor. Fie vorba între noi, eu mi-am făcut facultatea de regie în copilărie. Aveam un cinema aproape de casă şi mama ştia unde mă găseşte. Am în continuare o imaginaţie extraordinară şi dacă se mai leagă şi cu lucruri pe care le-am trăit, atunci iese aproape perfect.

N-aveaţi şcoala de regie, dar aveaţi filmele americane poliţiste la îndemână…
Da, dar să ştii că nu a observat nimeni că m-am inspirat din ele! În „Duelul” e o scenă în care el intră într-o pivniţă şi le arată copiilor lor ce a scris pe pereţi când era de vârsta lor. E luată din „Îngeri cu feţe murdare”, cu James Cagney. Voiam ca cineva să-mi spună: „Uite, asta-i scena aia din filmul ăla”. Şi nu mi-a spus nimeni, am fost supărat.

„M-am strecurat, recunosc”

Filmele dv. poliţiste au făcut comunismul mai „digerabil”, spun cercetătorii perioadei. Aţi creat un amestec de ideologie şi divertisment, care i-a permis celei dintâi să fie asimilată mai uşor…
Vreau să spun că în filmele acelea nu am făcut nimic neadevărat. Am păstrat adevărul istoric total. Am arătat tabloul regelui Antonescu, l-am jucat şi pe Carol I. Într-adevăr, comuniştii au intrat în poliţie în interbelic, o ştiu de la unchiul meu, pe lângă faptul că am trăit perioada respectivă. Singurul lucru pe care l-am spus într-un film, când vorbeam cu un reprezentant al comuniştilor, a fost „Voi sunteţi mulţi, şi până la urmă mulţimea are dreptate”. Şi aşa e, pentru că în 1989, muncitorii au ieşit şi l-au dat jos pe Ceauşescu.

Comisarul Moldovan era totuşi un mare simpatizant al comuniştilor…
Nu, era mai mult imparţial. De exemplu, într-o scenă cu Amza Pellea (n.r. ilegalistul Pîrvu), îl întrebam: „Şi ce vreţi voi, comuniştii?”. Şi el răspundea: „O viaţă mai bună”. La care eu zic: „Om trăi şi om vedea”. Şi am trăit şi am văzut. Aceeaşi frază am băgat-o şi într-un alt film de-al meu, în „Noi, cei din linia întâia”. Asta-i maximum ce-am spus eu. M-am strecurat, recunosc.

„Ţăranul din Ceauşescu a simţit că aşa era”

În cazul ăsta, vă mai făcea probleme cenzura?
Mi-au făcut pulbere unele filme, pulbere! Dar străbăteam. Şi chiar cu ajutorul lor. Şefii lor mă sprijineau, pentru că făceam filme bune şi îi plăceau şi lui Ceauşescu. De exemplu, „Osânda” a fost dat pe piaţă împotriva cenzurii, pentru că Ceauşescu i-a dat voie. Era despre ţărani, iar ţăranul din el a simţit că aşa era. Că era adevărat. În filmele mele s-a cântat prima dată „Deşteaptă-te române!”, era total capitalist, „Trupe române, treceţi Carpaţi”, colinde, s-au văzut biserici pentru prima dată, în „Mihai”, în „Osânda” apar preoţi. Asta n-a mai făcut nimeni pănă la mine. Pe cine să găsesc astăzi să facă observaţii de genul acesta? Toţi au ceva împotriva mea. Să fie sănătoşi.

Dacă nu ar fi venit Revoluţia, lista dv. de filme ar fi fost mai lungă?
Capitalismul nu distruge o artă, dar la noi capitalismul a distrus. Din interesul ciubucului care ieşea la închirierea unor cinematografe, s-a distrus tot. Finanţarea filmelor a rămas. De exemplu, filmul lui Caranfil costă mai mult de 3 milioane de dolari, iar eu am făcut „Mihai Viteazul” doar cu 500.000 de dolari.

Care a fost cel mai scump film pe care l-aţi făcut?
Deci „Mihai Viteazul” a costat vreo 14 milioane, iar „Buzduganul cu trei peceţi” vreo 19 milioane. Cred că ăsta a fost. Am avut un succes extraordinar, peste 15 milioane de spectatori. Din banii câştigaţi atunci din filme încă mai am rezerve, mai mult simbolice, e drept. Trebuie s-o spun şi pe asta, pentru că unii zic că eu sunt profitorul cinematografiei şi profitorii sunt alţii. Eu mi-am plătit toate filmele.

„Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!”

Cum vă împăcaţi cu eticheta de „dinozaur” pe care v-au lipit-o tinerii cineaşti?
Au dreptate! Îi impiedică cineva să joace în filmele lor? Ei sunt regizori şi scenarişti. Ce-am făcut eu în plus? Actoria. S-o facă şi ei. Nu le interzice nimeni nimic. Mai mult decât atât: am 132 de milioane de spectatori la toate filmele mele. Sunt un „dinozaur”! S-ar putea, dacă filmul ăsta merge bine, să pot spune un lucru uluitor: că cinci decenii am ţinut recordul de spectatori. Atunci da, sunt un „dinozaur”. Orice aş face, rămân un „dinozaur”.

De ce preferaţi aproape întotdeauna formula „3 în 1”: scenarist, regizor, protagonist?
E mai uşor. Vă daţi seama cât ar trebui să-i explic cuiva care-l face pe comisar. Ar trebui să-i transmit experienţa pe care o am. Aşa, eu intru imediat în filmare, nu repet deloc. Filmez maxim de două ori, merg foarte repede. Făceam câte două filme şi jumătate pe an.

Aţi urmărit filmele noului val? Cum vi se par?
Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu, care a câştigat la Cannes. Sus pălăria! Le doresc succes şi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Sigur că numărul de spectatori nu arată totul, dar „dinozaur” tot râmân. Nu pentru că vor ei să mă facă, ci pentru că eu m-am făcut.

Replicile celebre, „Un fleac, m-au ciuruit” sau „Nu trageţi, dom’ Semaca…” erau în scenariu sau v-au venit pe loc, la filmări?
De obicei, îmi veneau în momentul acţiunii. De exemplu, „Un fleac, m-au ciuruit” mi-a venit în momentul acela, nu cred că era în scenariu. Pentru că atunci când o citeşti zici, „Măi, e ridicol. Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!”. Dar spus de mine în film, merge.

COMPROMISURI PENTRU CEAUŞESCU

Trădarea lui Titus Popovici

Ce trebuia să faci ca să obţii bani de film în comunism?
Pe vremea aia, se dădeau bani. Ceauşescu ne-a aprobat 35 de filme pe an, pe la începutul anilor 70. M-am întâlnit cu Ceauşescu şi am fost puţin obraznic, ca să zic aşa. I-am spus nişte lucruri dure. De ce cinematografia se autofinanţează, de ce nu trece la buget, din astea.

Şi cum a reacţionat?
Mi-a dat ce-am cerut. I-am spus nişte lucruri extrem de curajoase. Eu nu am jenă să spun adevărul nimănui, nici dictatorilor, nici marilor finanţatori, nimănui.

Îl aveaţi însă în spate pe Titus Popovici, un fel de „eminenţă cenuşie” a cinematografiei, legătura cu Partidul şi Ceauşescu…
Fără doar şi poate, Titus a fost cel mai important colaborator al meu. Şi am fost şi cei mai buni prieteni. Dar am avut o dezamăgire. Ceea ce el nu putea să facă, eu făceam. În realitate, el nu-l iubea pe Ceauşescu, nu-l simpatiza, dar ţinea discursuri la congrese, lăuda regimul. Eu n-o făceam, eu tăceam. Iar el avea încredere şi de multe ori mă lăsa destul de liber. Îmi amintesc că „Mircea” trebuia să aibă premiera pe 5 iunie 1989, iar cu câteva zile înainte de asta, eu eram în Germania. Primesc un telefon de la un secretar de partid, care spune: „Nu se mai ţine premiera, trebuie să mergi în audienţă la tovarăşul Ceauşescu. Vine Suzana Gâdea, Titus Popovici şi dumneata”. La care eu am răspuns: „Dacă nu se ţine premiera, nu vin”. Toată lumea a crezut că Sergiu a fugit. Dar eu n-am fugit, m-am întors acasă. Am mai plecat o dată şi am revenit pe 15 decembrie. Poate aţi auzit şi de mine că am fost pe la Revoluţie. Până la urmă, s-a dat drumul filmului pe piaţă în ziua Revoluţiei, pe 22 decembrie. Nu ştiu cine a hotărât asta, dar aşa a fost. Şi n-am făcut nici o schimbare în film. Când am intrat pe 22 decembrie în birou la Ceauşescu, pe o masă erau dosare. Unul era al meu. În el, o scrisoare de 17 pagini scrisă de Titus Popovici lui Ceauşescu. O ţin ca amintire. În ea arăta ce a scris el în scenarii şi ce am făcut eu. Deci mă băga în rahat. A fost o mare trădare.

“Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu. Sus pălăria! Le doresc succes şi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Eu tot dinozaur râmân. Nu pentru că vor ei să mă facă, ci pentru că eu m-am făcut”,  Sergiu Nicolaescu, regizor

DE CE A RATAT HOLLYWOODUL

„În ultimul moment, m-au scos din avion”

Urma să lucraţi la Hollywood, cu o mână de actori celebri. De ce s-a încheiat povestea aceasta atât de brusc?
În 1962, am plecat prima dată din ţară, după ce americanii de la Columbia Pictures au cerut să vin la Cannes să mă cunoască. Ei cumpăraseră un film de-al meu, „Memoria trandafirului”, cu 20.000 de dolari, şi mi-au propus un contract. Trebuia să fac un musical după „Visul unei nopţi de vară”. Între timp, au năvălit pe mine europenii, un neamţ mi-a propus filmul „Kampf um Romm” – „Lupta pentru Roma”. Apoi am iscălit pentru „Dacii” cu francezii. Pe plan internaţional am regizat şase filme. După ce Ceauşescu aprobase colaborarea cu americanii la „Mihai Viteazul”, în ultimul moment, totul a fost oprit. Din vina cui? Îi aveam distribuiţi deja pe Charlton Heston, care a murit zilele astea, pe Elisabeth Taylor şi Richard Burton, Orson Wells, Lawrence Harvey. Şi în ultimul moment, când plecam spre Paris, m-au scos din avion să-mi spună că tot filmul se va face cu actori români. Titus Popovici mi-a spus atunci că acest lucru s-a întâmplat în urma unei scrisori trimise de Mircea Albulescu. Bănuiala mea e că el a scris-o.

Mircea Albulescu a confirmat?
Mi-a spus că n-a trimis în viaţa lui aşa ceva. Am confirmarea de la unii cu funcţii în Partid că Titus ar fi scris-o.

Poate a fost vorba mai degrabă de orgoliul lui Ceauşescu, care voia filmul 100% românesc…
El ştia că americanii nu vor fi mulţumiţi de scenariu şi vor vrea să-l îmbunătăţească. Iar el nu voia să împartă scenariul ăsta cu nimeni. Titus ştia că eu nu fac concesii. Pentru că el a scris, de pildă, „Adevărul şi puterea”, un film politic. Şi nu mi l-a oferit mie niciodată. I l-a dat lui Manole Marcus şi a ieşit un film adorat de Partid despre rivalitatea dintre Dej şi Ceauşescu. A ştiut că nu poate apela la mine. El juca la două capete, din păcate. Însă rămâne cel mai bun prieten al meu. Sunt două păcate pe care eu i le-am iertat.

COVOR ROŞU

Proiecţie de gală la Cinema PRO

„Supravieţuitorul” va avea parte de o proiecţie de gală mâine, de la ora 19.30, la Cinema PRO. Potrivit MediaPRO Pictures, la „Supravieţuitorul” s-a filmat 41 de zile, în 12 locaţii, printre care Praga, Palatul Snagov şi teatrul Odeon. În film şi-au făcut apariţia 45 de actori şi 84 de figuranţi, iar bugetul total a fost de 1,4 milioane de euro, din care aproximativ 500.000 vin de la Centrul Naţional al Cinematografiei. Pentru cel de-al şaselea film din seria Comisarului Moldovan, Sergiu Nicolaescu şi-a găsit o „variantă tânără” în Cehia: manechinul şi actorul ceh Petr Falc, în vârstă de 32 de ani. Acesta va participa la gală de mâine seară, alături de actorii din distribuţie, printre care Ileana Lazariuc – care vine special de la Paris – Lucian Viziru, George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Jean Constantin, Ion Dichiseanu, Loredana Groza, Cristi Iacob. De mâine, „Supravieţuitorul” va rula la Cinema PRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Studio, Cinema City din Timişoara şi Arta din Cluj.