Serghei Lavrov: Majoritatea țărilor înțeleg că Rusia are dreptate

Serghei Lavrov: Majoritatea țărilor înțeleg că Rusia are dreptate Sursa foto: Kremlin

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că o majoritate covârșitoare a țărilor înțeleg că Federația Rusă are dreptate.

„Majoritatea țărilor, vă garantez, înțeleg perfect că avem dreptate. Nu toată lumea are curajul și, de fapt, puterea de a discuta acest lucru în mod obiectiv și direct”, a declarat Serghei Lavrov, relatează agenția de presă Ria Novosti.

„Sunt convins că adevărul va ieși la iveală”, a declarat Lavrov. În plus, el a menționat că acum, în cazul referendumurilor din autoproclamatele republici populare Luhansk și Donețk, precum și din regiunile Zaporojie și Herson, este pus în aplicare un scenariu care se bazează pe voința liberă a poporului.

„Orice alte intervenții, escaladarea artificială a confruntării, mobilizarea artificială a forțelor antirusești, amenințările și șantajul, toate acestea sunt împotriva istoriei”, a adăugat ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lavrov: Anexarea provinciilor, în conformitate cu principiile ONU

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a afirmat reporterilor că pentru partea rusă nu este esențial ca țările occidentale să nu recunoască intrarea unor noi regiuni în Federația Rusă, dar în opinia sa ar fi acestea ar trebui să respecte decizia și să realizeze noua realitate, conform agenției de presă Ria Novosti.

„Există un număr foarte mare de argumente juridice, inclusiv referiri la Carta ONU, care a consacrat principiul drepturilor egale și al autodeterminării popoarelor, inclusiv la declarația Adunării Generale, care explică în mod clar că toată lumea trebuie să respecte integritatea teritorială a acelor state care au guverne, care recunosc dreptul la autodeterminare și reprezintă întregul popor care trăiește pe teritoriul unei anumite țări”, a adăugat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Ministrul a subliniat că „regimurile Zelenski și Poroșenko nu au îndeplinit aceste criterii”.

Serghei Lavrov a mai spus că autorităților ucrainene nu le mai este rușine de neonazismul lor, care cheamă la uciderea rușilor din întreaga lume. Șeful diplomației ruse a adăugat că regimul de la Kiev a devenit ostil față de poporul ucrainean, care nu împărtășește ideologia nazistă a autorităților.

În același context, în urma refuzului președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de a negocia cu omologul său rus, Vladimir Putin, Kremlinul a anunţat că intenționează să aștepte o schimbare de poziție sau pe un nou președinte al Ucrainei, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse.