Realizatorul de televiziune Șerban Huidu este atacat din Parlament, de un controversat deputat PSD, cunoscut ca anti-vaccinist și adept al teoriilor conspiraționiste.
Deputatul PSD Daniel Ghiță îl atacă pe Șerban Huidu readucând în atenție accidentul de circulație pe care l-a comis în urmă cu câțiva ani. Deși au fost mai multe victime, Șerban Huidu a scăpat de o condamnare cu închisoarea, iar acest lucru îl nemulțumește pe Daniel Ghiță.
Fostul luptător spune că este incorect că Huidu a scăpat de închisoare după ce a ucis mai mulți oameni. El a făcut o postare pe Facebook, în care a prezentat cazul unei mame care a fost condamnată la închisoare cu executare pentru furtul unei jucării.
„Vin rușii în România?? Stați liniștiti, noi nu avem nevoie de armată franceză: îl avem pe Șerban Huidu! Îl trimitem să conducă mașina pe străzi: scăpăm de trei inamici! Huidu, e omul nostru. Pune masca pe toată fața, Huidule. În România cine omoară trei oameni e liber! O mamă a furat o jucărie: condamnată un an de zile închisoare cu executare! Fiul ei, Orlando Dogaru, moare înecat. Mama lui își execută pedeapsa în închisoare … pentru o simplă jucărie! Am mediatizat cazul în 2015! Avem «șoferul» de elită Șerban Huidu pregătit pentru ruși: cu mașina pe străzi, cu mască, fără mască! Nihil Sine Deo”, a scris Daniel Ghiță pe Facebook.
Șerban Huidu condamnat cu suspendare
Cunoscuta vedetă de televiziune Șerban Huidu a fost condamnat la 4 ani cu suspendare, de Curtea de Apel Brașov, pentru un accident rutier pe care l-a comis în 2011. El a lovit cu SUV-ul pe care îl conducea cu viteză foarte mare, pe DN 1, un Logan în care se aflau trei persoane. În urma impactului, extrem de violent, ocupații Loganului și-au pierdut viața.
Șerban Huidu a fost cercetat și trimis în judecată fiind acuzat de ucidere din culpă.
Pe lângă sentința de condamnare cu suspendare, lui Șerban Huidu i s-a interzis să mai conducă un autovehicul pentru șase ani.