Primăria Sectorului 1 caută soluții pentru a preciza traficul într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Bucureștiului. Astfel, în zona Chitilei vor fi introduse noi sensuri unice.
La nivelul administrației publice a Capitalei se caută constant soluții pentru fluidizarea traficului. Primăria Sectorului 1 are în plan să implementeze un nou proiect în acest sens. Astfel, în zona Chitilei vor fi introduse mai multe sensuri unice.
Noi sensuri unice în Chitila
Programul de fluidizare a traficului implementat de Primăria Sectorului 1 are mai multe etape. Prima se referă la introducerea de noi sensuri unice pe străzile secundare ale zonei administrative.
Conform planului, în perioada următoare noile sensuri unice vor fi introduse între șoseaua Chitilei, strada Inovatorilor, strada Marginei, strada Străbună și Înfrățirii.
De asemenea urmează să fie introduse sensuri unice și pentru alte nouă străzi secundare din Chitila.
Astfel, un nou sens va fi amenajat pe Strada Timișului, dinspre strada Marginei spre Șos. Chitilei. Totodată și pe Strada Prahova, dinspre Șos. Chitilei spre strada Marginei.
Primăria Sectorului 1 introduce noul marcaj și pe Strada Liniștei, dinspre strada Marginei spre Șos. Chitilei. În același timp este vizată și Strada Modestiei, dinspre Șos. Chitilei spre strada Marginei.
Încă un sens unic va fi amplasat pe Strada Minervei, dinspre strada Marginei spre Șos. Chitilei. De asemenea și Strada Renașterii, dinspre Șos. Chitilei spre strada Marginei. Urmează Strada Triumfului, dinspre strada Marginei spre Șos. Chitilei, precum și Strada Străbună, dinspre Șos. Chitilei spre strada Niagara, unde vor avea loc schimbări.
Din planul Primăriei Sectorului 1 fac parte și alte schimbări care să ajute la fluizidarea traficului în zonă. Astfel vor fi executate lucrări de semnalizare verticală și orizontală. În aceeași zonă administrativă urmează să fie amenajate și parcări laterale de utilitate publică.
Pentru a amplasa noile sensuri unice, reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au cerut avize tehnice de la Comisia Tehnică de Circulație precum și de la Brigada Rutieră.
Noile sensuri unice vor fi introduse începând cu data de 16 octombrie.
Restricții de trafic în Capitală
Pe parcursul weekendului care urmează în București vor exista mai multe restricții de circulație. Brigada Rutieră a anunțat că acestea vizează inclusiv câteva dintre arterele principale.
Măsurile de restricționare a traficului se datorează mai multor evenimente care vor avea loc în perioada 14-15 octombrie în București.
Mașinile nu vor putea circula pe Strada Edgar Quinet, pe segmentul de drum cuprins între Str. Academiei și Str. Biserica Enei în acest weekend. Restricția este impusă pe parcursul desfășurării unui târg de meșteșuguri.
De asemenea, un marș pe motociclete desfășurat sâmbătă va restricționa traficul în zona Gării Băneasa – Șos. București-Ploiești – Piața Presei Libere – Bd. Regele Mihai I – Arcul de Triumf – Șos. Kiseleff – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Parc Opera, arată Brigada Rutieră.