După ce guvernul Boc, pierzându-şi complet capul în vâltoarea evenimentelor, a înlocuit o măsură inumană şi criminală (impozitarea pensiilor) cu alta, poate mai devastatoare (sporirea TVA), iată că a mai găsit un mijloc de a stoarce bani din piatră seacă.

Sigur că din piatră seacă nu se pot scoate bani decât în imaginaţia înfierbântată a celor de la putere, care nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa, spre delectarea opoziţiei, adevăratul autor moral al dezastrului. Între paranteze, prevedeam că abia la toamnă opoziţia va da asaltul final, după ce Boc şi ai săi vor aduce discreditarea totală a puterii actuale.

Şi într-adevăr marea moţiune de cenzură a mariajului prostie-lenevie (PSD-PNL) se anunţă pentru la toamnă. Guvernul, probabil, va cădea după această lungă vară fierbinte, iar partidul din spatele său se va risipi în patru vânturi. O merită cu prisosinţă, deşi e păcat pentru marea şansă pe care dreapta a avut-o, prin el, în România.

Spuneam că s-a mai găsit o sursă de venituri la buget. Şi anume aplicarea CAS la drepturile de autor. Vizaţi de această lege sunt în primul rând jurnaliştii şi lucrătorii în medii. S-a văzut aici chiar o răzbunare a puterii pe cei care o critică. N-aş merge până acolo. Pe de altă parte, poate că se fac cu adevărat abuzuri şi se ocolesc obligaţii financiare la stat prin plata unor drepturi de autor. Dincolo însă de toate acestea, nu doar că eficienţa noilor prevederi va fi nulă financiar, dar ele sunt şi extrem de compromiţătoare moral pentru cei ce le legiferează. E de fapt o meschinărie penibilă.

Câţi oameni din România primesc drepturi de autor? Şi cât câştigă statul din supraimpozitarea acestora (pentru că un impozit normal oricum se plăteşte pentru ele)? Nici cât să chiorăşti un purice. În schimb, după ce şi-a făcut faima de aducător de sărăcie în toate familiile, guvernul actual îşi va face şi reputaţia de distrugător al inteligenţei şi talentului româneşti.

Căci victimele colaterale vor fi oamenii de cultură şi artă din toate domeniile, scriitorii şi muzicienii, actorii şi artiştii plastici, sculptorii şi cineaştii, adică bruma de idealism şi strălucire pe care această ţară tristă nu o merită oricum. Ştiţi cum trăiesc aceşti oameni, în marea lor majoritate? Ştiţi câtă glorie şi câţi bani le aduce munca lor, cea mai complexă dintre toate cele imaginabile? În privinţa gloriei - ea aparţine în România maneliştilor şi starletelor: mai multă glorie are Gina Pistol decât toţi scriitorii români la un loc. Odinioară poeţilor, pictorilor şi muzicienilor li se ridicau statui. Azi ei sunt bătaia de joc a plebei mizerabile hrănite cu junk food de televiziuni.

În Ungaria, de treizeci de ani încoace, promovarea în lume a scriitorilor maghiari e politică de stat, face parte oficial din brandul de ţară. La noi, obscuritatea şi ura generală e so arta tuturor celor ce gândesc liber. E de mirare că se mai scrie, se mai gândeşte şi se mai simte în mlaştina în care am ajuns.

În privinţa banilor, lucrurile stau şi mai rău. V-aţi întrebat vreodată care e cel mai prost plătită meserie de la noi? Mult mai prost plătită decât cea de vidanjor, gunoier, paznic de noapte sau orice alta imaginabilă? Ajunge să facem o socoteală simplă. Să luăm un scri itor notoriu.

Nu un poet, căci aici e chiar tragedie: poeţii nu câştigă absolut nimic, ba mulţi îşi plătesc singuri amărâtele lor de plachete. Nici un critic sau un eseist. Să luăm un romancier de relativ succes, care poate vinde două mii de exemplare dintr-un roman. Avem în România vreo douăzeci de astfel de romancieri, singurii dintre cei vreo trei mii de membri ai Uniunii Scriitori care câştigă cât de cât din scrisul lor. Două mii de exemplare dintr-un roman vândut cu 25 de lei în se am nă 50.000 de lei.

Scriitorul câştigă în medie zece la sută din valoarea ediţiei, ceea ce înseamnă 5.000 de lei impozabili. După impozit, îi rămân vreo 4.000 de lei. Un autor prolific poate scoate un roman la doi ani. Să împărţim deci suma la 24 de luni. Aflăm astfel cât câ ştigă un autor "de vârf" pe lună: 166 de lei noi! Şi e încă mult, căci mai nimeni, astăzi, în România, nu poate publica un roman la doi ani şi nu poate vinde 2.000 de exemplare din el.

Nu există om mai mizerabil plă tit decât scriitorul, căruia guvernul actual vrea să-i impoziteze a doua oară milionul şi jumătate câştigat, în cel mai fericit caz, pe lună. Lucru valabil şi pentru ceilalţi artişti. Guvernul Boc va culege praful de pe tobă de la oamenii de cultură şi artă, în schimb îşi va face o repu taţie stabilă de guvern de troglodiţi. E tot ce-i mai lipsea.