Mircea Cărtărescu: "Traian Băsescu a simţit oportunitatea, în aceste momente grele pentru el, să lepede platoşa de cruciat".
Orice se poate spune despre Traian Băsescu, dar nu şi că n-ar avea instinct politic. Discursul ţinut în faţa camerelor reunite ale parlamentului, în prezenţa tuturor grupurilor parlamentare (iar asta e o performanţă în sine), arată acest lucru cu prisosinţă. Sinceritatea abruptă şi violentă din ultimul timp, lupta permanentă cu morile de vânt i-au făcut mai mult rău decât bine. Loviturile date „sistemului ticăloşit“ au fost nu doar ineficiente - căci hidrei i-au crescut câte două capete în locul fiecăruia retezat -, dar s-au întors până la urmă împotriva lui. Consecinţa e că azi preşedintele nu mai e ce-a fost, puterile lui reale sunt mult diminuate, iar el simte că e momentul pentru o schimbare de strategie. Dacă acest hopa-mitică al politicii noastre se va ridica din nou şi va câştiga un nou mandat pentru cinci ani, va fi aproape un miracol. Flerul său politic e singura armă care i-a rămas, şi trebuie folosit la greu.
Preşedintele a apărut mult mai cuminte şi mai tolerant decât era până acum. A părut să se adreseze întregii clase politice şi nu doar dreptei, partidului său sau unei anume persoane-ţintă. A părut să înţeleagă că nu un partid prezidenţial este ceea ce-i trebuie în acest moment, ci sprijinul acelui partid în zig-zag alcătuit din politicienii mai puţin pătaţi şi corupţi, indiferent de culoarea lor politică. Majoritatea în fiecare partid e formată în prezent din oportunişti care folosesc pârghiile politice în interes economic. Totuşi, şi în PSD, şi în PNL, şi în PDL (poate chiar şi în PRM să fie 2-3 rătăciţi, deşi mă-ndoiesc) există oameni corecţi şi oneşti. Ei trebuie să devină oamenii preşedintelui, dacă el vrea să supravieţuiască politic.
Discursul a fost mai monoton şi mai clişeizat ca altădată. Pentru prima oară, preşedintele a acordat un spaţiu mai mare realizărilor faţă de eşecuri şi neîmpliniri. A vorbit despre creşterea economică a României, despre succesele în diverse domenii (chiar şi în justiţie, Dumnezeule mare!), singura sa mare nemulţumire părând să fie producţia de cereale la hectar... Fără nicio-ndoială a fost vorba despre un discurs strategic, nu de unul substanţial, cu ceva de spus despre situaţia reală a României. Căci e absolut ridicol să vorbeşti despre realizări într-o ţară încă privită, pe drept cuvânt, drept oaia neagră a Europei, şi nu pentru că străinilor nu le place de romii noştri, ci cu date statistice serioase în privinţa corupţiei, a blocării justiţiei, a fraudelor economice generalizate şi nu în ultimul rând a nivelului de trai. Criticile au fost aluzive şi anemice, în contrast puternic cu tonul bătăios de altădată. Adevăratul adversar, de la bun început, al lui Băsescu, oligarhia politico-mediatico-economică de origine masiv securistică, abia a fost amintit. Preşedintele a susţinut că va sprijini orice guvern, cu condiţia ca acesta să nu pactizeze cu oligarhia. Orice guvern? Chiar şi unul incluzând PSD-ul sau PRM-ul? E tare greu de crezut. Dar discursul recent a fost departe de a avea drept obiectiv adevărul. A fost un discurs-sedativ. Hidra n-a mai fost atacată cu gloanţe dum-dum, ci cu seringi pline de substanţe soporifice.
A fost şi un discurs populist. Din motive de „boicot al istoriei“ şi de „popor vegetal“, populaţiei noastre nu-i plac războinicii (cel ce face gălăgie, chiar dacă are dreptate, e mereu socotit vinovat), ci tătucii blânzi, paşnici, bătrânii atât de simpli după vorbă, după port... Iliescu a fost maestrul „liniştii noastre“ timp de mai bine de un deceniu. Traian Băsescu a simţit oportunitatea, în aceste momente grele pentru el, să lepede platoşa de cruciat şi să-i ia pe oameni, politicieni sau nu, corupţi sau nu, lichele sau nu, cu duhul blândeţii. Politica luării de piept cu duşmanul e înlocuită de ceva vreme cu cea a paşilor mărunţi. Cum vedem că şi Tăriceanu o urmează, redevenind treptat Moliceanul din vremurile lui normale, trebuie să tragem concluzia că cei doi şi-au dat în fine seama ce prostie uriaşă au făcut prin războiul fratricid care i-a secătuit, a dat apă la moară opoziţiei şi le-a îndepărtat electoratul.
Cuminţenia de azi a liderilor noştri - Geoană e încă un exemplu de minte revenită la cap - e paradoxală în prag de alegeri. Dar ea e total justificată de situaţia de pat (nici o aluzie la recentele scandaluri sexuale) de pe eşichierul politic, unde în acest moment nici un partid nu are certitudinea că va intra la guvernare. Toţi ştiu că oamenii sunt sătui de politicianism, că nu se mai îmbată cu apă rece, că au nevoie de o stabilizare politică în care să mai răsufle şi ei cât de cât. Cel mai mult o ştie Băsescu, vulpoi bătrân, care dă azi dovadă de o admirabilă (dacă nu şi lăudabilă) flexibilitate politică. Dar vai de cei care vor uita mâna de fier ascunsă în mănuşa lui de mătase.
Recomandările noastre
