Mircea Mihăieş: "Sunt uimit că tu ne ceri, acum, să cădem în postura de cenzori încruntaţi, scotocitori de dosare, ştabi peste căprării ideologice".
Dragă Dorin,
Într-un text care nu are decât un cusur - dar fundamental, în opinia mea: că e oferit spre publicare unui anume Roncea, care îl şi prefaţează - ca să nu zic: îl umple cu bale - ne trimiţi, lui H.-R. Patapievici, Taniei Radu şi mie, de pe înaltul piedestal moral pe care te-ai aflat mereu (poate, cu excepţia straniului episod „Felix-Voiculescu“, personaj ale cărui mistere nu le voi pătrunde niciodată - ba chiar aş spune că nici nu mai vreau să le pătrund, într-atât mă îngrozesc!), câteva notaţii care, fiecare în parte, ar merita comentarii ample.
Există, începând cu anul 2005, o diferenţă importantă între tine şi noi - pe când tu eşti un om liber, Horia, Tania şi cu mine am luat decizia de a accepta preluarea administraţiei ICR. Îţi mulţumesc pentru aprecierile superlative la adresa muncii noastre, care ne prind foarte bine mai ales în aceste zile când suntem terfeliţi de golănimea grobiană din presa scrisă, televiziuni şi bloggosferă, cu o violenţă şi o ură pe care le cunoşti prea bine din vremea când te ameninţau cu puşcăria zbirii Securităţii. N-am niciun dubiu, între noi fie vorba, că dac-ar mai fi supravieţuit comunismul, mulţi dintre aceşti indivizi ne-ar fi târât prin beciurile sinistrei instituţii ori ne-ar fi turnat cu aceeaşi abjecţie pe care nu fac nici cel mai mic efort să şi-o ascundă.
Ei bine, în această postură (ca să nu zic „calitate“) de funcţionari, cred că am reuşit unul din cele mai grele lucruri la români: să ne suspendăm propriile gusturi şi partizanate şi să trimitem „afară“ proiecte capabile să ne prezinte pe piaţa occidentală într-o lumină normală, de ţară creativă şi dezinvolt conectată la mersul cultural al lumii. Cu alte cuvinte, ne-am asumat riscul de a deveni un fel de „fundamentalişti ai pieţei“, de a merge adeseori contra gusturilor, prieteniilor sau alianţelor noastre culturale. Pentru ca acest lucru să nu rămână simplă vorbă, am creat mecanisme administrative limpezi: un sistem competiţional, precum şi atribuţii sporite acordate institutelor din străinătate. Am ales această cale a radicalei descentralizări tocmai pentru că viaţa publică din România n-a cunoscut niciodată altă modalitate de funcţionare decât bunul plac, abuzul de putere şi excesul de „voinţă personală“. Sunt uimit că tu ne ceri, acum, să cădem în postura de cenzori încruntaţi, scotocitori de dosare, ştabi peste căprării ideologice, nişte Răutu, Pauker şi Chişinevschi înarmaţi cu foarfece la brâu şi retezându-i, harşt!, pe indezirabili. Accept de-o mie de ori dispreţul tău şi murdăria patologică a detractorilor decât să fac fie şi o singură dată un astfel de gest! N-am să mai insist asupra faptului că Antohi şi Hoişie n-au fost selectaţi de noi. Am spus-o de suficiente ori, dar degeaba, dacă nici un personaj cu perspicacitatea ta diabolică n-a remarcat acest lucru. Ei au fost propuşi în cadrul unui proiect (de altfel, foarte bun) sosit de la ICR Berlin. Am făcut însă altceva: nu ne-am opus prezenţei lui Antohi şi Hoişie pentru că, pur şi simplu, în numele neutralităţii asumate (uneori chiar scrâşnind din dinţi) nu am intervenit niciodată - absolut niciodată! - în a propune sau a respinge pe cineva doar pentru că persoana ne plăcea sau o detestam. N-aş face-o nici acum, riscând să cobor în ochii tăi pe ultimele trepte ale - cum spui - „ciocoismului“. Singurul lucru care ne-a interesat a fost valoarea proiectului. Sentimentele şi zbaterile etice ni le-am reprimat sau le-am dat o întrebuinţare care nu risca să intre în coliziune cu statutul asumat de funcţionari imparţiali. Dă-ne o Lege anti-Antohi şi abia atunci o vom aplica! şi cu asta ajung la ceea ce mă doare cu adevărat: la chestiunea dublului standard. Susţii - fără a avea cea mai vagă idee despre legi şi sus-menţionatele mecanisme de funcţionare instituţională - că i-am privilegia pe „ai noştri“ în defavoarea „alor lor“ şi lansezi somaţia de a produce un singur nume de „erudiţi din tabăra celorlalţi“, posesori sau nu de „false doctorate“ sprijiniţi de ICR. Lăsând de-o parte inepţia că i-am „căuta la doctorate“ pe artişti sau intelectuali - nu acesta e criteriul selectării sau neselectării lor! - , îţi pot furniza o listă nesfârşită de indivizi pe care, personal, îi consider viciaţi moral, ori care ne detestă ei de moarte, pentru a căror promovare în străinătate am semnat cu deplină seninătate de funcţionar. Numele lui Ion Ianoşi, „activistul CC“ care a dezlănţuit contra mea o campanie ca în vremea când tăia şi spânzura la partid, îţi spune ceva? Dar al protejatului tău de-anţărţ, I.B. Lefter, care ne însoţeşte de ani buni cu ura sa „politically correct“? Dar al lui Eugen Simion, Nina Cassian sau Fănuş Neagu, cărora, tot pe semnătura noastră, li s-au tipărit cărţi la Editura ICR? Mai vrei nume? Ţi le pot furniza, deşi n-am nici cea mai mică iluzie că-ţi voi clinti convingerile. Înscrierea ta pe lista celor care ne vor pielea în saramură - ce oroare: braţ la braţ cu Roncea! - îmi confirmă câtă dreptate am avut să nu impunem instituţiei propriile noastre idiosincrasii, fie că e vorba de poneii roz ori de futurologiile muzicale ale lui Iancu Dumitrescu (alt personaj care ne-ar încălţa cizma spaniolă!). Aşa că, vorba Cuiva mai bun decât noi: treacă şi acest pahar de la mine!
Al tău, ca întotdeauna, cu drag, Mircea
Recomandările noastre
