Aminteam în articolul de săptămâna trecută de unele momente care au dus la radicalizarea USL.
De exemplu, demascarea internaţională a lui Victor Ponta ca plagiator a fost instantaneu atribuită echipei Băsescu. A venit apoi condamnarea lui Adrian Năstase. Chiar pentru observatori experimentaţi ai tranziţiilor post-comuniste, era o premieră pentru statele din Europa de Est şi Centrală (nu mă refer la fosta URSS). Un fost premier ajuns în închisoare, psihodrama sinuciderii ratate şi celelalte momente hiperbolizate de antene au împins nervii la maximum. În zona USL nimeni nu s-a mai simţit în siguranţă după acel moment. Nimeni nu mai era deasupra legii. Dar, domnia legii a fost denunţată propagandistic drept dictatură. Atacul împotriva justiţiei independente a devenit o chestiune de supravieţuire pentru Voiculescu, Fenechiu şi alţii ca ei. Lupta a ajuns să se dea în jurul existenţei ori a dispariţiei statului de drept. S-a produs ceea ce Ion Vianu defineşte perfect drept asaltul fărădelegii. Reacţiile UE şi ale unor guverne occidentale, nemaivorbind de mediile de informare vestice, au sosit ca o mare surpriză pentru puciştii de la Bucureşti. Trăind în permanente conspiraţii, şi-au acuzat criticii de complot anti-naţional, o revenire la obsesiile celei dezolante perioade a dictaturii lui Ceauşescu. Cinici şi ahtiaţi de putere, dar nu mai puţin angoasaţi de situaţia creată, liderii USL au decis să recurgă la orice mijloace aparent legale pentru a-l înlătura pe Traian Băsescu. Au ignorat faptul esenţial că fără legitimitate puterea lor rămâne suspendată în vid. Pe lângă intenţia de a decapita sistemul justiţiei independente din România mai sunt în joc, se pare, interese geo-strategice cu bătaie spre şi dinspre Est. În acest moment, serviciile bătrânului militant comunist Ion Iliescu, devin extrem de utile. Este limpede, cel puţin pentru mine, că în spatele "tacticii salamului" de inspiraţie rakosistă (mă refer la liderul comunist maghiar din anii 50, Matyas Rakosi), se află sfaturile lui Iliescu, cel care si-a început cariera politică în momentul alegerilor măsluite din noiembrie 1946. Ion Iliescu este cel mai machiavelic personaj din politica românească a ultimelor decenii. Scopul său, împărtăşit entuziast de pucişti, este conservarea puterii oligarhic-autoritar- kleptocratice, pentru a folosi o formulare propusă de Dragoş Paul Aligică. Pentru Iliescu a minţi despre referendum este o bagatelă. Legendele statistice fac parte din recuzita totalitară dintotdeauna. Adevărul istoric este pentru Ion Iliescu asemeni plastilinei. Gândiţivă la mega-minciunile din viaţa sa. Crede cineva că Ion Iliescu este cumva frământat ori revoltat de plagiatele lui Ponta? Cred că râde cu hohote de ceea ce el considera a fi o "tevatura puerilă". Coordonaţi, îndrumaţi şi patronaţi de Ion Iliescu, triumvirii Voiculescu, Ponta şi, mai ales, Antonescu, cei numiţi de Mircea Cărtărescu cavalerii Apocalipsei, au plusat continuu, s-au angajat în ceea ce se cheamă "fuga înainte". Tocmai de aceea au acţionat cu o asemenea viteză în timpul a ceea ce putem numi puciul parlamentar din 3-6 iulie 2012. Tocmai de aceea nu se vor da în lături de la nimic în următoarele săptămâni pentru a împiedica revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Nu există însă motive de deznădejde. Ascensiunea acestor încarnări balcanice ale gangsterului Arturo Ui din faimoasa piesă de Bertolt Brecht poate fi oprită. Lupta a ajuns să se dea în jurul existenţei ori a dispariţiei statului de drept.
Recomandările noastre
