Deci din tot piticotul politic al listelor electorale, în care lideri marcanţi de partid se fugăresc cu colegiul în braţe prin ţară, atât au reţinut moraliştii neamului, diverşi alţi criticataci de mai mică anvergură precum şi prietenii de vreme exclusiv senină ai d-nei Macovei: că singurul lucru de luat în băşcălie în vremurile astea e comisia de etică pentru care s-a bătut ea, deoarece nu i-a putut elimina pe Ioan Oltean, dar mai ales pe Elena Udrea.
Care, se ştie, declanşează reflexe pavloviene în kommentariat. Nu contează că Monica a băgat pe gâtul liderilor ARD această comisie, de unde ei în mod evident nu o doreau, creîndu-le reale dificultăţi de imagine. Nu contează că alte partide n-au avut nici cea mai vagă intenţie să-şi construiască organisme similare - sau măcar să reactiveze pe cele care în rundele trecute de alegeri existau pe hârtie, de sanchi, deşi nu deranjaseră vreodată pe nimeni (îmi amintesc că PSD avea cu ani în urmă o celulă etică condusă de Cristian Diaconescu). Ba mai mult, liderii lor, precum premierul, au luat în băşcălie ideile de comisie de etică şi standarde în sine, iar societatea civilă care până deunăzi promova aceste idei s-a făcut că nu aude. Că de, strategia faţă de Ponta e să fie menajat sau criticat cel mult în felul edulcorat al anilor '70, chiar atunci când calcă masiv prin toate străchinile posibile: s-au mai comis şi unele erori, însă… Nu contează că dacă n-a avut succes 100%, comisia Macovei a avut măcar succes parţial, pentru că a ridicat problema şi a pus pe masă criterii publice, obligând nişte oameni ca măcar să se raporteze la ele şi să se justifice. Iar pe şefii de partid să-şi asume la vedere parlamentabili căzuţi la examen, ca să fie foarte clar cine pe cine ţine în braţe. Dacă asta e show erotic, atunci ce vedem la USL sau, să nu-i uităm, UDMR e de-a dreptul hard porn în public. Însă diverşi comentatori relativişti, specializaţi în manipularea prin omisiune, preferă să rânjească încruntaţi şi voyeurişti doar la Monica, dar să privească în altă parte când e vorba de ceilalţi performeri care o comit de-a dreptul şi fără perdea. Culmea e că în anul electoral 2012 presa reuşise în fine să preia pe cont propriu vechea idee a societăţii civile de a face liste negre cu candidaţi indezirabili după ce li se analizează mapa profesională. Însă a preluat-o şi a făcut-o praf, decredibilizând demersul, în sensul că s-a procedat ca pe vremuri la emisiunea Zece pentru România: în loc de o ierarhie a valorilor corectă, s-au făcut nenumărate, dar dubioase, ca să nu mai poată nimeni alege grâul de neghină. Aşa şi acum: pentru a astupa mediatic iniţitiva Monicăi Macovei, în afară de faptul că au pus nişte mârlani s-o înjure în faţă (nimic nou), diverse TV-uri fac o ciorbă nesărată din dosare de candidaţi şi baroni locali, din care nu se înţelege absolut nimic. Se practică bârfa exuberantă, glisarea de teme, culpabilizarea prin asociere, vorbitul fără şir sau metaforic, astfel încât oricine să pară condamnabil pentru orice. Acesta este exact opusul ideii de integritate bazată pe criterii obiective şi reprezintă antidotul pe care îl căuta şi Adrian Năstase prin 2003-04: dacă ONG-urile spun ceva despre noi, hai să inventăm şi noi ONG-urile noastre de casă ca să zică orice, despre oricine. Ce n-a reuşit Năstase atunci s-a reuşit, iată, între timp: degenerarea unui proces ce trebuia să aibă standarde în zarvă de iarmaroc, cu largul concurs al liderilor de opinie. Nu contează că dacă n-a avut succes 100%, comisia Macovei a avut măcar succes parţial, pentru că a ridicat problema şi a pus pe masă criterii publice
Recomandările noastre
