A vărsa lacrimi de crocodil pentru Osama bin Laden este culmea ipocriziei.
A fost un gangster absolut, un sociopat, un posedat, un Serghei Neceaiev al islamismului. Avea în comun cu smintitul întru anarhie Neceaiev, autorul "Catehismului revoluţionarului", un demonism electrizant, o pasiune apocaliptică, o dispoziţie distructivă care nu se împiedică de nimeni şi nimic. Ca şi iluminaţii Evului Mediu, Osama bin Laden aştepta venirea mileniului. Scopul justifica absolut orice mijloace. Mi se pare suprarealist faptul că oameni ce se pretind analişti serioşi pot ignora că în raport cu teroriştii, cu cei care ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei, legea încetează să mai fie universală. În situaţii de acest gen, umanitatea are dreptul să se apere, fără a mai recurge la tribunale, procurori şi avocaţi. Acesta fost marele argument al Hannei Arendt când a criticat procesul lui Adolf Eichmann la Ierusalim. Crimele lui Bin Laden, ca şi crimele lui Eichmann, îi scot pe făptuitorii lor din rândul oamenilor. Osama bin Laden a fost inamicul speciei umane. Trebuia anihilat şi numai cei care sunt orbiţi de un antiamericanism primar nu înţeleg acest lucru. De ce nu au dreptul americanii să fie fericiţi în aceste clipe? De ce nu au dreptul să simtă o justificată satisfacţie? Oare am uitat cu toţii că la 11 septembrie 2001 s-a declanşat un atac mişelesc împotriva acestei naţiuni, o agresiune abjectă şi laşă?
Marele sovietolog Robert C. Tucker spunea că de-stalinizarea nu a început în februarie 1956, când Nikita Hruşciov a demolat mitul lui Stalin, ci pe 5 martie 1953, în ziua când Stalin a încetat din viaţă. O întreagă linie de gândire susţine formula "No Hitler, no Holocaust". La fel, putem spune că lichidarea lui Osama inaugurează sfârşitul islamismului mistic-revoluţionar bazat pe crimă ideologic motivată şi ură viscerală împotriva Occidentului democratic.
Războiul împotriva terorismului se justifică din punct de vedere etic, politic şi civiliza ţional. Teroriştii cred în misiunea lor divină. Lupta împotriva lor este un drept inalienabil al statelor şi societăţilor libere, tot astfel cum lupta împotriva dictaturilor totalitare comuniste şi fasciste a fost o obligaţie morală şi un imperativ politico-strategic. Trăim într-o lume esenţial schimbată în raport cu cea de dinainte de 11 septembrie şi ne întâlnim, fie că vrem sau nu, cu primejdii de neimaginat în trecut. Resurecţia celui mai pustiitor nihilism sub masca fundamentalismului islamist a devenit o realitate pe care numai naivii incorigibili o pot ignora. Valorile liberale se află din nou sub atac, iar societăţile deschise trebuie să răspundă acestor agresiuni fără a renunţa la fundamentele lor tolerante şi pluraliste.
Sunt uneori întrebat dacă mi-am schimbat opiniile de spre violenţă, pace şi democraţie în ultimii ani. Nici vorbă: rămân constant opus violenţei şi cred sincer în valoarea terapeutică şi constructivă a dialogului democratic. Depinde însă când şi cu cine. Teroriştii care au pus la cale acţiunile din 11 septembrie 2001 şi 11 martie 2004, ca şi fanaticii care au organizat masacrul de la Beslan, nu sunt parteneri de dialog. Aceşti mistici revoluţionari sfidează toate coordonatele (morale şi instituţionale) ale ordinii liberale. Între noi (adică lumea civilizată, care nu se reduce la Occident, mă grăbesc să adaug) şi ei, se duce un război ideologic şi militar. Ne place sau nu, acest război ne implică şi este mai bine să fim pregătiţi pentru a ţine piept viitoarelor confruntări. Preşedintele Obama are dreptate: "S-a făcut dreptate".
O tragedie precum cea de la 11 septembrie 2001 nu poate fi nicicum plasată în registrul simplei istorii evenimenţiale. Nu a fost vorba de un accident. Ceea s-a petrecut atunci a fost un moment de importanţă istorică mondială: a fost atacată însăşi substanţa civilizaţiei democratice. America a construit turnurile gemene drept simbol al deschiderii ei universale, iar cei care au organizat atacurile ştiau exact de ce şi în ce lovesc. Teoria accidentului irepetabil mi se pare superficială şi profund riscantă. Nu trebuie uitat că, aşa cum elocvent demonstrează Paul Berman, cunoscător profund al mesianismelor politice ale veacului douăzeci, avem de-a face cu un adversar înarmat cu o ideologie legată structural (nu prin idei, ci prin pasiuni, uri, fobii şi atitudini) de curentele totalitar-apocaliptice care au negat şi neagă valorile modernităţii burgheze: toleranţa, diversitatea, statul secular, pe scurt moştenirea iluminismului.
La 11 septembrie 2001, s-a sfârşit o iluzie, anume aceea a inexpugnabilităţii continentului nord-american. Ceea ce a urmat ţine de resurecţia patriotismului american, o constelaţie de emoţii şi sentimente care transcende distincţia dintre liberalism şi conservatorism. O umanitate asediată are nu doar dreptul, ci chiar datoria vitală de a riposta. Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
