Mă uit rarisim la televizor, de obicei când vin acasă seara prea obosit ca să mai fac orice altceva. Spectacolul de la TV nu-mi este, deci, familiar. Poate de aceea mă şi intrigă atât de tare.
De obicei, zapând canalele româneşti, mă înţepenesc pe OTV-ul lui Dan Diaconescu. Rămân acolo câte o jumătate de oră, cu ochii holbaţi, cu mintea redusă la un burete cenuşiu, ca şoarecele în faţa şarpelui. Nu pot să cred că o minte de om poate regiza minunile care se petrec acolo.
Poate că Dan Diaconescu îşi va face un partid cu numeroşi susţinători. Dar va fi un partid de zombies. Ce Dumnezeu se poate face cu inşi a căror stare naturală, de zi cu zi şi ceas de ceas, seamănă cu cea indusă mie în jumătatea de oră cu pricina? În acele momente, eu aş fi în stare să-l urmez nu doar pe el, ci şi pe Fane Spoitoru, pe Nicolae Guţă, pe Gina Pistol, căci în hipnoză adâncă asculţi orbeşte de vocea care-ţi comandă. Am mai spus-o: acest ins cu figură de băieţel cărunt trebuie să aibă un secret care-i protejează mintea de nebunia pe care ea însăşi o generează: când organizezi, cu un cinism inimaginabil, supraomenesc, aş zice, un balamuc în jurul tău, e greu să nu devii, asemenea doctorului Caligari, propriul tău pacient.
În fine, cu efortul suficient ca să scriu un roman, mă smulg fascinaţiei oteviste şi, după alte câteva aventuri telenovelistice, mă-nţepenesc pe Antene. Acolo e mâncat Băsescu pe pâine, n-are nici o importanţă la ce oră deschizi televizorul. Dar nu numai atât. Dau, de pildă, peste o interesantă discuţie despre sexul oral, purtată de câţiva dintre politicienii şi jurnaliştii noştri de seamă. Mai aflu amănunte, fireşte, şi noutăţi în cazul Huidu: se pare că toată suflarea e datoare să-şi dea cu părerea despre accidentul acestuia. Ei, numai de-afurisit, eu n-o s-o fac.
Peste B1 treceam uşor în ultima vreme, fiindcă nu mai era acolo Naşul, un om pentru care am avut mereu mult respect. Ca şi pentru Turcescu, până a devenit interlocutorul lui Cristoiu. Nu mi-a mai fost simpatic în ipostaza asta, deşi mi-am zis mereu că n-o fi fost Cristoiu marea lui iubire, că poate i-a fost vârât pe gât de realizatori. Dar acum două zile, venind acasă foarte obosit, am văzut că Turcescu s-a eliberat de lanţul ce-l lega, ca în filmul cu Sidney Poitier, de fostul său companion şi că făcea singur o emisiune. Aşa că m-am întins pe canapea, gata să mă las hipnotizat.
N-a fost chip însă. Ceea ce mă aromea la Diaconescu m-a scos din fire la Turcescu. Freaks şi aici, freaks şi acolo, dar aici unii cu pretenţii, ca şi moderatorul emisiunii. Ce rost are, Dumnezeule, să chemi oameni de toate adunăturile, de toate notorietăţile, de toate opiniile, unii mai mult decât dubioşi, alţii ciudaţi, alţii, o minoritate, onorabili, şi să-i pui să-şi dea cu părerea despre Pleşu şi Liiceanu, în general despre "intelectuali"? Ce poate ieşi bun din ciocnirea de idei dintre Cosmin Guşă şi Mihai Neamţu sau dintre Sorin Roşca Stănescu şi Liviu Mihaiu în privinţa eficienţei ICR-ului sau a valorii operei celor sus-numiţi? Din asemenea asezonare nu putea să iasă decât bâlciul ieftin care- a ieşit, fireşte şi cu participarea la telefon a lui Crin Antonescu, care a explicat că "le-a făcut o onoare celor doi intelectuali" când s-a referit la ei. Probabil onoarea de a-i numi laşi şi aserviţi puterii.
Publicul-ţintă al unei asemenea emisiuni populiste s-a delectat probabil văzând cum se spală pe jos cu cei doi oameni de cultură, la care s-au mai adăugat în cursul emisiunii şi alţii. Nu li s-a părut nici un paradox că ei sunt blamaţi că se erijează în "guru" naţionali, dar că aceiaşi inşi care-i condamnă pentru asta îi somează să se exprime în toate chestiunile cu putinţă. Nu li s-a părut ciudat ca un Cozmin Guşă, despre care nimeni nu ştie cu ce se ocupă sau dacă există cu adevărat, se pronunţă în privinţa staturii morale a lui Liiceanu sau Pleşu. Nu li s-a părut caraghios ca un şef de partid, de asemenea fără ocupaţie (în afară de cea de politruc: spre deosebire de Andrei Pleşu, eu nu-i reproşez lui Antonescu că a fost "un profesoraş", ci că n-a rămas, preferând să doarmă în parlament), să se încurce-n polemici cu oameni care lasă ceva în urma lor. Acest bâlci, această confuzie, acest ghiveci populist, inspirat de Antena 3, e ceea ce ni se serveşte în loc de o emisiune de comentariu avizat şi echilibrat, aşa cum am pretenţia şi de la canalul respectiv, şi de la moderatorul emisiunii. Unde este "2+1"? Unde este "Naşul"? Erau emisiuni la care-mi făcea chiar plăcere să mă uit, de la care învăţam ceva, care-mi erau utile.
...Dar unde sunt zăpezile de altădată
Recomandările noastre
