Horia-Roman Patapievici: "Inainte de 1989, a sarbatori in mod traditional Craciunul tinea de un soi de disidenta comoda, placuta si nepersecutabila."
Inainte de 1989, a sarbatori in mod traditional Craciunul tinea de un soi de disidenta comoda, placuta si nepersecutabila. Traditional insemna: brad, globuri, cadouri, carnati, sarmale, cozonaci; insemna sa spui „Mos Craciun” in loc de „Mos Gerila” (facand cu ochiul), insemna sa sarbatoresti la serviciu (in ciuda decretului 400), sub ochii sefilor (care faceau acelasi lucru) - fara aprobare, dar si fara riscuri. Spuneai „eu tin toate traditiile” si obtineai astfel atat aroma unui statut de „opozant” la regim, cat si mireasma unui pastrator al „fiintei nationale”: revolutionar si conservator in acelasi timp, fara efort si culegand, in plus, si placere! Fireste, „traditiile” erau improvizate, cunoasterea lor era aproximativa, iar realitatea politica a opozitiei la regim era nula. Ca si opozitia la regim facuta ascultand Europa Libera, si pastrarea Craciunului in acest mod a fost o pastrare a traditiilor care de fapt nu avea intentia sa le salveze.
Din acest motiv, relatia noastra cu traditiile a fost si a ramas falsa. In trecut, pentru ca „tineam Craciunul” si „faceam Pastele”, avem sentimentul ca nu ne-am abandonat sarbatorile traditionale si constiinta ca luptam cumva impotriva regimului pastrandu-le. In realitate, deoarece nu eram rigurosi nici in practica, nici in cunoastere, ceea ce faceam sa supravietuiasca nu erau traditiile, ci ceea ce hotarase fiecare dintre noi, in parte, sa faca si pastreze din ele. Raportul nostru cu traditiile era: comoditate (fata de trecut), indolenta (fata de cunoasterea lui), complacere (cu tot restul). Astazi, pentru ca ne putem sarbatori Craciunul pe toate canalele TV (adica pe fata) si consumist (adica de tot si pana la capat), ne-am confirmat si in sentimentul ca „tinem traditiile”, si in constiinta ca „nu ne lasam”. Fireste, ca intotdeauna, noi facem numai ce avem chef. Falsitatea noastra, azi ca si ieri, consta in neglijenta de a crede ca sarbatorile traditiei pot fi umplute cu un continut de decor. De cativa ani, marea fervoare a Craciunului romanesc este frenezia cumparaturilor. In indicatori de consum, aceasta fervoare creste de la an la an. In termeni rationali, aceasta fervoare nu este decat o ineptie.
Tot ce era fals in raportul nostru cu sarbatorile traditionale inainte de 1989 s-a pastrat si s-a adaptat noului context. Falsa opozitie politica fata de regim s-a transformat in falsa afirmare a unei identitati traditionale in contextul globalizarii. Falsul atasament fata de traditii, exprimat atunci prin comoditate si indolenta, s-a transformat acum intr-un atasament orb fata de acumularea bezmetica de bunuri in hipermarketuri. Craciunul a devenit, din sarbatoarea Nasterii Domnului, sarbatoarea acumularii de bunuri materiale. Sub poleiala de verbiaj traditional, gasim numai consum si aviditate de consum. Televiziunile nu ne mai instruiesc asupra semnificatiilor sarbatorii: ne tin in priza cu concursurile si ne antreneaza in tot felul de intreceri cu recompense, care ne aduc in casa tot mai multe produse, cu conditia sa cumparam tot mai multe alte produse. Nu ni se mai spune ce anume celebram in 25 Decembrie (iar pe noi nici macar nu ne deranjeaza acest lucru): ni se spune cum putem sa consumam mai mult fara a ne deranja trigliceridele. Zeul servil al sanatatii fizice s-a cununat cu zeul mercantil al consumului material pentru a face din Craciunul traditional (initial o sarbatoare a bucuriei sufletesti si a reculegerii in petrecere) o intrecere frenetica, cu tinte inexistente: avem cel mai inalt brad din Europa, am realizat cel mai ridicat indice de cumparaturi din Europa de sud-est etc., etc.
Insa, desi aceasta cursa nu are miza si e lipsit de orizont, ma tem ca e fara intoarcere. Tot ce castigam in indicatori de consum pierdem in termeni de interioritate. Traditia inseamna transmitere mai departe, prin interiorizarea a ceea ce a fost primit. La noi, traditia a ajuns sa insemne aproape contrariul: este exteriorizarea lucrurilor primite, prin interiorizarea lucrurilor imprumutate. Se stie ca orice falsitate morala, daca e acomodata promiscuu, se transforma cu timpul intr-un defect de caracter. Modul in care ne-am salvat traditiile, sub comunism, tinea de un raport moral fals cu noi insine. Atunci exista constrangerea si riscul sanctionarii, daca nu te plecai - si asta a parut sa poata scuza totul. Ca nu a fost asa s-a vazut din felul in care am reactionat la libertate. In libertate, noi nu am regasit adevarul traditiilor pe care am crezut ca le-a salvat, ci falsitatea raportarii noastre la ansamblul lor. Noi nu am regasit nici Craciunul folcloric, nici Craciunul religios. Ne-am acomodat - servili, neglijenti si lipsiti de imaginatie - la iuresul nestavilit al substitutului de viata sufleteasca pe care ni-l oferea lumea placerilor globalizate de consum si standardizate de televiziuni. Caci, asa cum televiziunile au devenit expresia culturala inevitabila a tot ce mai poate fi azi sufletesc, jocurile si intrecerile consumului au devenit singurul continut al traditiilor de care nu am stiut sa avem grija.
Recomandările noastre
