Ca să înţelegem vremurile e bine ca, din când în când, să ne scufundăm în istorie. Nicolae Mavrogheni a fost un domnitor fanariot din Ţara Românească.
Domnia sa a început la 6 aprilie 1786 şi a durat până în septembrie 1790. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan Paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Fostul pirat din Mediterana ajungea Vodă, căpăta tronul ţării Româneşti. De sfârşit a sfârşit rău pentru că pe 30 septembrie 1790 a fost spânzurat/decapitat din ordinul lui Hassan Paşa pentru insubordonarea faţă de Imperiul Otoman. Dar în cei patru ani de domnie, Nicolae Mavrogheni a ştiut să domnească, dar să se şi distreze.
Excentricul personaj, după cum ne spune Ion Ghica, dar şi cronicile timpului, se plimba cu o trăsură la care avea înhămaţi cerbi cu coarnele vopsite în aur! "După prânz, răsturnat într-o caleaşcă poleită, trasă de patru cerbi cu coarnele de aur, ieşea la plimbare, înconjurat de ciohodari cu fuste albe şi işlice rotunde din cap de samur în cap, de arnăuţi şi de soitari cu căciuli lungi de postav pestriţ, împodobit cu coadă de vulpe şi clopoţei, care jucau chiocecurile pe lângă trăsura domnească, se strâmbau la trecători şi insultau femeile cu vorbe neruşinate." Senzaţională imagine de domnitor!Imaginaţi-vă reacţia mulţimii! "O poznă a firii", îl numeşte începătorul poeziei româneşti, Ienăchiţă Văcărescu, pe sucitul domn!
Extrapolând, nu aveţi senzaţia că asemenea scene se repetă la infinit în România? Că marea majoritate a politicienilor, a potentaţilor zilei, se comportă aidoma? Nu degeaba o vorbă românească spune să îi dai omului puterea pentru a vedea ce caracter are.
Spre deosebire de noii Dinu Păturică, Nicolae Mavrogheni a mai făcut şi treabă dincolo de ciudăţeniile sale.
Părerile istoricilor sunt împărţite, iar Constantin Giurescu îi laudă calităţile militare, vădit superioare celor dovedite de alţi domni, şi consideră că judecata ce i-a făcut-o istoria nu e dreaptă. Istoricul confirmă că unele dintre poznele domnului erau reale, precum plimbarea în trăsura la care erau înhămaţi cei doi cerbi, sau nenumăratele umilinţe şi jecmăneli pe care au trebuit să le îndure boierii munteni. Giurescu aminteşte însă şi însuşirile pozitive ale celui atât de urât de români: activ sub aspect filantropic şi bisericesc. Mavrogheni este ctitorul bisericii ce-i poartă numele şi al spitalului Filantropia, iar dările luate de la boieri s-au dovedit a servi la alcătuirea unei armate de zece mii de oameni, folositoare în războiul ruso-turco-austriac.
Iar de împărţit dreptatea a ştiut să o facă! G.I. Ionnescu-Gion scrie că Mavrogheni umbla travestit prin târguri şi prăvălii şi făcea inspecţii în urma cărora cei ce înşelau sau furau erau spânzuraţi şi lăsaţi câte o zi în văzul întregii lumi. Îmbrăcat în "haine popeşti“, alteori cu rasă şi potcap călugăresc, domnul se plimba prin bisericile bucureştene să supravegheze cum se ţin slujbele şi "pe ce vreme severşesc slujba“ preoţii.
Vai preotului care nu ar fi fost în biserică în ziua când l-ar fi hărăzit mânia lui Dumnezeu cu o vizită de-a lui Mavrogheni! Iar când te chema la Palat, "te puteai spovedi şi griji în toatã voia, căci numai de întors – ori zdravăn, ori viu – nu erai sigur. Cât dura audienţa, cei de-acasă te jeleau ca pe un mort", scrie Gion.
În perioada fanariotă, Ţările Române au avut parte de cei mai "ciudaţi" domnitori. Dar spre deosebire de politicienii de astăzi, fanarioţii mai şi făceau treabă!
Recomandările noastre
