Senatul a RESPINS cererea de REEXAMINARE a lui Iohannis cu privire la Legea care ELIMINĂ 102 taxe

Senatul a RESPINS cererea de REEXAMINARE a lui Iohannis cu privire la Legea care ELIMINĂ 102 taxe

​Senatul a respins marţi cererea de reexaminare înaintată Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la propunerea de lege prin care sunt eliminate 102 taxe, printre care se numără și taxa radio-tv. Parlamentarii au adoptat iniţiativa legislativă în forma transmisă spre promulgare, anunță Agerpres.

S-au înregistrat 82 de voturi pentru admiterea raportului Comisiei pentru buget, care propunerea admiterea legii în forma transmisă la promulgare şi respingerea cererii de reexaminare, 32 de voturi împotrivă şi nicio abţinere. 

Grupurile parlamentare PNL şi PMP au votat pentru cererea de reexaminare. 

"Grupul parlamentar PMP a votat împotriva raportului şi implicit pentru cererea de reexaminare atât timp cât nu s-a eliminat discuţia cu privire la taxa radio-tv. Această taxă a rămas eliminată, nu există surse şi nicio discuţie pe modalitatea în care va fi finanţată Televiziunea Română şi Radioul public", a spus Dorin Bădulescu, liderul grupului PMP din Senat. 

Comisia pentru buget din Senat a votat, marţi, un raport de respingere a cererii de reexaminare şi de admitere a propunerii legislative de eliminare a 102 taxe în forma transmisă spre promulgare. 

Din cei opt senatori prezenţi la şedinţă, şapte au votat pentru respingerea cererii de reexaminare, în timp ce liberalul Florin Cîţu, vicepreşedintele Comisiei, a votat pentru admiterea solicitării preşedintelui Klaus Iohannis. 

Liberalul Florin Cîţu şi-a motivat votul împotriva raportului de respingere spunând că, în ceea ce priveşte taxa radio-tv, "nu este transparent modul în care o să se facă această finanţare şi nici costul". 

"Din partea noastră, a PNL, a fost votată legea şi reducerea de taxe nu a putut decât să ne bucure. Există însă acest semn de întrebare cu privire la taxa radio, pentru că nu este cu adevărat o eliminare de taxe, ci este doar un transfer de la plata persoanei individuale către buget. În acest moment în care încă nu avem bugetul, (...) credem că este periculos (să aprobăm eliminarea taxei - n.r.) fără să ne uităm exact care este sursa de finanţare. Eu zic că este un argument clar să ne uităm la această taxă şi să o reexaminăm. Dacă am fi putut cumva să le rupem, să treacă cele 101 taxe şi să rămână în discuţie doar această taxă radio ar fi fost fantastic. Din păcate, noi ne pronunţăm asupra cererii de reexaminare. Eu o să fiu pentru reexaminarea acestei legi", a explicat Cîţu. 

Comisia pentru cultură a Senatului a formulat un aviz negativ cu privire la cererea de reexaminare înaintată de preşedinte Parlamentului.