Senatorul PSD- Șerban Nicolae: Care sunt criteriile obiective după care spunem „Epidemia a luat sfârșit”?

POLITIC, PSD, SENATOR, SERBAN NICOLAE

Șerban Nicolae a dezbătut pe larg, în emisiunea „Piața ideilor”, pe evz.ro, legea carantinei, cu toate aspectele pro și contra.

Șerban Nicolae a declarat în emisiunea „Piața Ideilor”, pe evz.ro, că nu suntem singura națiune care a luat măsuri neinspirate sau ilogice pe perioada pandemiei de coronavirus.

Senatorul PSD citează o „veche vorbă românească”, care spune că „Prostia s-a distribuit uniform pe planetă”.

„Trebuie să iei măsuri care să fie adaptate, concrete, de înțeles pentru toată lumea. Și, modelele de afară nu sunt foarte deștepte, să știți. Proști se găsesc peste tot. Așa cum spune vechea vorbă românească, „Prostia s-a distribuit uniform pe planetă”. Am văzut măsuri stupide luate și în alte țări. Adică nu suntem noi nici mai proști nici mai deștepți decât alții. Dar putem să fim raționali.

Și-atunci, le-am spus, revenind la lege: „Băi fraților, dacă vreți să facem o lege cadru, facem o lege cadru dar nu sub presiunea timpului. Dacă vreți să facem o lege pentru actuala criză, pentru gestiunea perioadei următoare...”

Noi nu știm nici acum care ar fi criteriile obiective după care să spunem „Epidemia a luat sfârșit!”. Care este criteriul după care... nu știu, numărul de îmbolnăviri pe zi, rata transmisibilității?”, se întreabă senatorul PSD.

Acesta consideră că cel mai important aspect din această lege ar fi trebuit să fie ideea de „transmisibilitate”: „cine transmite boala și cine nu transmite”.

„Era simplu. Ce mă interesează pe mine simptomaticii sau asimptomaticii din perspectiva legii? Pe mine mă interesează cine transmite boala și cine nu transmite. Era singurul criteriu care mă interesează.

Ești deținător, în organism sau pe suprafața corpului, de agent patogen cu rată de transmisibilitate, atunci iau măsuri, cu respectarea drepturilor și libertăților, pentru a-i proteja pe ceilalți. Nu ești deținător, faptul că tușești, faptul că ai febră, nu mă interesează”, este de părere senatorul PSD.

Gâlceava juriștilor cu doctorii

Senatorul PSD consideră că legea carantinei nu ar trebui să fie votată sub presiunea timpului. Și nici să devină subiect de dispută între juriști și medici.

„Dacă nu-ți relevă un diagnostic medical prezența agentului patogen cu rată de transmisibilitate, ești liber să faci ce vrei. Să te tratezi cum vrei de răceală, de gripă, de guturai, de orice.

Dar noi ne-am băgat în niște chestiuni foarte sofisticate. Se ceartă juriștii cu doctorii. Se spune că pentru orice avocat, orice persoană e un potențial client. Așa și pentru medici: orice persoană e un potențial pacient.

Nu găsești un echilibru foarte ușor în asemenea condiții, și sub presiunea timpului, și sub presiunea faptului că Guvernul a trimis târziu legea. Din punctul ăsta de vedere e greu de găsit o soluție corectă, într-o asemenea situație de presiune”, a mai spus Șerban Nicolae.