Senatorul din dosarul "Şpagă în Port" rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara

Senatorul din dosarul "Şpagă în Port" rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara

Senatorul Mircea Banias, inculpat în dosarul "Şpagă în Portul Constanţa", a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României interdicţia de a părăsi ţara, impusă de DNA. Judecătorii Curții Supreme au respins plângerea lui Mircea Banias. Ceilalţi 28 de inculpaţi, în frunte cu fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, rămân în arest.

Judecatorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au respins plângerea depusă de senatorul PDL Mircea Banias, împotriva interdicţiei de a părăsi ţara, ce i-a fost impusă de DNA, în dosarul "Şpagă în Portul Constanţa". DNA a anunţat că Mircea Banias este urmărit penal în dosar şi nu a putut fi reţinut deoarece beneficiază de imunitate parlamentară.

Şedinţa de judecată a fost secretă, iar Mircea Banias a declarat la ieşire că nu ar avea de gând să plece din ţară, dar că a contestat interdicţia pentru simplul motiv că o consideră abuzivă şi nejustificată.

Potrivit DNA, rolul senatorului în cadrul grupării era acela de a asigura "protecţia externă", ca şi cel al fostului secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Laurenţiu Mironescu. Acesta rămâne în arest, a decis, în recurs, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceeaşi soartă o au şi ceilalţi 27 de inculpaţi din dosar. CITIŢI ŞI:

  • Prăpastia politică din "Portul şpăgii"
  • Drumul containerelor prin vămile româneşti

Ne puteți urmări și pe Google News