Românii scot tot mai mulți bani pentru plata chiriilor. În ultimele luni, în București și în marile orașe, prețurile au crescut ușor.
Creșterea monedei euro, ar fi una dintre cauze. Apoi, tinerilor le este din ce în ce mai greu să își cumpere o locuință, prea puțini reușesc fără ajutor de la părinți ori fără un credit bancar.
În București, chiria pentru un apartament de două camere, ajunge, în medie, la 420 de euro pe lună. Prețurile diferă mult în funcție de zonă, de bloc, de cât de nou sau de cât de vechi este, de utilitățile din apartamentul închiriat, arată digi24.ro. Chiriile au crescut ușor în București în ultimele trei luni din 2019.
Tot 420 de euro pe lună, în medie, este și o chirie în Cluj-Napoca, pentru un apartament cu două camere.
În Timișoara, chiriile sunt ceva mai mici, 350 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere.
Altfel stau lucrurile în Reșița în comparație cu alte reședințe de județ. Aici, chiria este de 200 de euro pe lună. Mai exact, un apartament cu două camere poate fi închiriat și cu 180 de euro pe lună.
Cererea este însă mare în orașele universitare, acolo unde și oportunitățile sunt multe. Cei mai mulți tineri vor să facă facultatea în București, Timișoara, Cluj. În astfel de orașe vor să își clădească cariera. Cifrele ne spun că Bucureștiul atrage cei mai mulți chiriași.