O vizită la Casa Albă este un eveniment de excepție. Mai ales când se întâmplă în proximitatea alegerilor prezidențiale. Comentariile de la București sunt întotdeauna situate pe poziții diametral opuse. Este vorba fie de un eșec, fie de un succes planetar. Voi încerca să arăt care sunt semnificațiile vizitei lui Klaus Iohannis, fără a cădea în păcatul acesta.

România rămâne un partener strategic important al SUA. Indiferent de culoarea politică a președintelui american. Acest lucru reiese foarte clar din declarația comună, dar și din lucrurile care se văd ca prin ceață și au parte de comentarii răutăcioase.

Nu ni s-au ridicat vizele, vor doar gazele și petrolul, spun unii oameni politici și comentatori anti-Iohannis. Este o abordare care nu ține cont de multe elemente. În primul rând, România nu are rezolvată problema cu Spațiul Schengen, în al doilea rând la Casa Albă vorbești despre ceea ce vrea interlocutorul. Asta ca să fac o analiză rapidă...

Pe larg, Klaus Iohannis a reușit să fie primit de două ori într-un singur mandat la Casa Albă. Prima dată în 2017, fiind primul șef de stat est-european, acum cu trei luni înainte de alegeri. Moment în care o invitație la Casa Albă este mult mai mult decât un gest de curtoazie. Este o declarație politică.

Ușor de decriptat în condițiile în care principalii contracandidați ai săi, de la Viorica Dăncilă la Călin Popescu Tăriceanu, trecând prin Dan Barna, nu au acces nici măcar la un nivel de reprezentare decent în zona administrației americane. Contrastul cu Viorica Dăncilă încercând să sprijine pentru postul de comisari europeni pe Rovana Plumb și Dan Nica, dar având în față un posibil eșec, este mai mult decât semnificativ.

Spune Donald Trump: "Este un sezon politic în desfășurare în România, dar îmi imaginez că vă descurcați foarte bine, pentru că sunteți talentat, iubiți poporul, iar noi avem o relație extraordinară cu România. Statele Unite și România au o relație mai bună ca niciodată. Și vreau să vă mulțumesc pentru asta." . Un semnbal care mie mi se pare suficient de explicit.

Cu alte cuvinte, americanii îl sprijină pe Klaus Iohannis.

Mizând pe un parteneriat de securitate pe termen lung și fixându-l pe Klaus Iohannis ca interlocutor. Mai ales că acesta s-a ținut de cuvânt în zonele preferate de către administrația Trump. A propus ca România să aloce  2 la sută din PIB pentru Apărare, l-a obținut. În timpul său au venit mai multe trupe NATO în România, devenind un avanpost important al alianței nord-atlantice. A făcut opoziție PSD, blocând inițiative legislative la Curtea Constituțională, dând semnal că rămâne ultimul obstacol în fața tăvălugului din Parlament. Iar referendumul din 26 mai i-a consolidat această imagine.

Ca să fiu bine înțeles, încerc să rezum cum se vede situația politică din România văzută din exterior. Ca să putem înțelege semnificațiile unui asemenea moment politic, trebuie să purtăm ochelarii celor de la Washington, un loc în care lucrurile se judecă mult mai sec și mai pragmatic decât la București.

Mai mult, discuția tete-a-tete cu Donald Trump a depășit cu mult spațiul alocat inițial. De la 30 de minute s-a ajuns la aproape două ore, într-un format care l-a exclus pe ambasadorul român la Washington, George Maior, ceea ce ne arată că Donald Trump a avut câteva subiecte delicate de discutat.

Un aspect important pentru că actualul președinte al SUA este un tip foarte puțin diplomatic, mai mult pragmatic care petrece cât timp dorește cu invitații săi. Uneori mai dă și mesaje pe Twitter în timpul întâlnirilor. Sau contramandează vizite oficiale, așa cum a făcut cu premierul danez, care nu dorea să le vândă Groenlanda. Neavând ce discuta, Trump i-a mulțumit public că i-a scutit pe contribuabilii americani de o cheltuială inutilă.

De altfel, toate subiectele anunțate au fost cele din agenda cunoscută: blocarea tehnologiei 5G prin impunerea unor condiții de securitate ridicate, existând temerea că NATO, ca alianță militară, poate fi afectată de scurgerea unor date secrete. Tehnologia 5G este una performantă și ieftină, dar este văzută și ca o încercare a Chinei de a penetra sistemele de securitate ale Occidentului. La fel în cazul gazelor și a petrolului din zonele off-shore. Sau a tehnologiei energiei nucleare. O constantă a interesului american de cel puțion 15 ani. Toate având nevoie de o legislație favorabilă investițiilor, însă aici dezbaterea din România s-a concentrat pe micile cafteli interne, fără a se găsi balanța corectă între interesul național și cel economic.

Ne-a lăudat Donald Trump în două domenii mai puțin comentate: securitate cibernetică și parteneriat militar. Două investiții inteligente ale statului român, începute de Traian Băsescu și continuate de către Klaus Iohannis. Acest lucru ne poate aduce pe lângă bazele de la Deveselu, Câmpia Turzii, Constanța și un comandament NATO. Singurul parteneriat strategic care poate transforma eterna amenițare a Rusiei într-o problema gestionabilă și din punct de vedere militar. 

Am văzut și nemulțumirea legată de întrebările puse de jurnaliștii americani în scurtul moment de presă. De ce n-au întrebat de România? Pentru că îi interesa altceva. Donald Trump evită conferințele de presă, considerând că marile trusturi îi favorizează pe democrați, preferând comunicarea directă cu alegătorii. Așa că întâlnirea cu Klaus Iohannis a fost un moment îndelung așteptat pentru ziariștii americani.

Concluzia mea ar fi următoarea: Klaus Iohannis a reușit să aibă o agendă de politică externă, în ciuda faptului că disensiunile și diasfuncționalitățile din statul român fac acest lucru aproape imposibil. Iar criticile pe care le va găsi la București vor demonstra încă o dată acest lucru.