SEMNĂTURI ISTORICE: "Autografele" lui Stalin, Hitler sau Lincoln, expuse la Washington

SEMNĂTURI ISTORICE: "Autografele" lui Stalin, Hitler sau Lincoln, expuse la Washington

Semnăturile lui Iosif Vissarionovici Stalin, Adolf Hitler, Abraham Lincoln, dar şi ale altor lideri politici de marcă vor sta la dispoziţia publicului interesat la la Arhivele naţionale din Washington. Expoziţia va fi deschisă vineri şi va dura până în ianuarie 2015, informează Mediafax, citând AFP.

Potrivit curatorilor expoziţiei, "autografele" acestor personaje istorice dezvăluie multe lucruri despre autorii lor: semnătura lui Stalin era energică, aceea a lui Truman uşor descifrabilă, aceea a lui Churchill ceva mai formală.

Semnăturile celor trei lideri au fost puse la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe programul unui concert orchestral susţinut cu ocazia Conferinţei de la Postdam şi vor putea fi admirate la Arhivele naţionale din Washington. 100 de semnături celebre

Cu această ocazie, arhivarii americani au scos din colecţiile lor peste 100 de semnături ale unor personalităţi, pe cât de legendare pe atât de diverse, precum cea a primului preşedinte al Statelor Unite, George Washington, şi cea a cântăreţului Michael Jackson.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre cele mai controversate documente este certificatul de căsătorie dintre Adolf Hitler şi Eva Braun, semnat pe 29 aprilie 1945, cu o zi înainte de sinuciderea lor, la Berlin. Documente controversate Acest act, confiscat de trupele americane, afirmă faptul că Hitler şi partenera lui de viaţă aveau "o descendenţă ariană pură" şi include următoarea întrebare, adresată Evei Braun: "Vreţi să îl luaţi în căsătorie pe Führer-ul nostru, Adolf Hitler?".

Semnătura dictatorului nazist este un fel de "mâzgăleală" torsionată, iar soţia lui şi-a început semnătura scriind "Eva B-", înainte de a tăia litera "B", iniţiala numelui ei de fată, pentru a scrie în final "Eva Hitler". Confidenţii dictatorului german, Joseph Goebbels şi Martin Bormann, au semnat ca martori.

Ce spun semnăturile?

"Semnăturile ne spun multe lucruri despre autorii lor şi despre circumstanţele în care ele au fost făcute", afirmă David Ferriero, angajat la Arhivele naţionale din Washington.

Printre semnăturile care vor atrage probabil un număr mare de vizitatori se află aceea a fostului preşedinte american Abraham Lincoln, care avea un scris "decisiv", dar şi aceea a actriţei Katherine Hepburn, considerată "întreprinzătoare".

Stiloul automatizat

Ca o ironie a istoriei, Saddam Hussein îi mulţumea într-o felicitare, în 1989, preşedintelui american George H. W. Bush pentru urările sale. Doi ani mai târziu, Statele Unite au atacat Irakul, ca reacţie la invazia Kuweitului.

Expoziţia va include şi un obiect mai apropiat de zilele noastre, un stilou automatizat, care îi permite, de exemplu, lui Barack Obama, primul preşedinte american care l-a folosit, să îşi pună semnătura pe texte de lege atunci când este departe de Washington. Folosirea acestui instrument a generat, desigur, un val de critici din partea adversarilor săi politici republicani. ARTICOLE POPULARE:

  • Parcul Keukenhof din Olanda, cea mai mare grădină de flori din lume, s-a deschis publicului | GALERIE FOTO

  • OBSESIE: Are sânii de 18 Kg, dar îi vrea de două ori mai mari. Cât a cheltuit o americancă pe operaţii estetice pentru ca să aibă "corp perfect" | GALERIE FOTO

  • Cel mai GRAS bebeluş din lume. Cântăreşte cât un copil de 6 ani | GALERIE FOTO

  • Nu avea deloc talent artistic. A început să deseneze frumos după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap | GALERIE FOTO

  • MISTERELE ISTORIEI: De la Triunghiul Bermudelor, la Giulgiul din Torino | GALERIE FOTO

  • Cui nu-i place să pozeze? Animalele adoră şedinţele foto | IMAGINI AMUZANTE

  • Cum au dat-o în bară muncitorii. Construcţii ratate: scări către nicăieri, duş lângă transformatorul electric sau uşi total anapoda | GALERIE FOTO

  • A făcut 145 operaţii estetice ca să fie versiunea umană a lui Ken, partenerul păpuşii Barbie | GALERIE FOTO / VIDEO

  • TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume | GALERIE FOTO

  • Prinţul Harry se însoară? Presa britanică vorbeşte despre o iminentă logodnă regală | GALERIE FOTO

  • Oameni bizari care fac lucruri uluitoare | GALERIE FOTO

  • ”Vampa cu văl”, prințesă sau prostituată? Povestea unei femei foarte abile | GALERIE FOTO

  • Cea mai veche PIRAMIDĂ din lume a fost descoperită în Crimeea | GALERIE FOTO / VIDEO

  • Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO