Descoperire istorică! Semnătură inedită pe un tablou al lui Nicolae Grigorescu: amprenta marelui pictor

Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați expoziția „Vindecări Miraculoase - Nicolae Grigorescu (1838-1907)” care a fost vernisată vineri, 15 iunie 2018, la Palatul Suțu și se va desfășura pe toată perioada verii. Acolo vă așteaptă cea mai interesantă descoperire a ultimilor ani: amprenta marelui pictor imprimată pe unul dintre tablourile sale. Datorită descoperirii, valoarea piesei de artă a fost catalogată ca fi ind, acum, „inestimabilă, astronomică!”

Simfonia aceea de linii, de tonuri, de umbră și de lumină, înfrățirea aceea a tuturor elementelor care fac, sub raza unei clipe fericite, ca un lucru să fie frumos, n-ai s-o mai găsești. Peste un ceas alta-i fața lumii, și tu ești altul” - spusele lui Nicolae Grigorescu, consemnate de Alexandru Vlahuță. Nicolae Grigorescu a fost cel mai apreciat și faimos pictor al lumii moderne, considerat pictorul național de excelență al României.

„În anii , 30 toți colecționarii și toate instituțile de stat aveau un Grigorescu, inclusiv familia regală. A fost un artist foarte îndrăgit al acelor vremuri, considerat o valoare națională”, ne-a declarat Marian Constantin Murariu, director adjunct la Muzeul Municipiului București.

„Precum timpul care ne transformă de la un ceas la altul, și pictura lui Grigorescu s-a transformat în interpretările primite de la o epocă la alta. Proiectul expozițional propus, cel al „Vindecărilor Miraculoase”, își dorește de această dată să redescopere tehnica maestrului. Pentru că trecerea timpului asupra lucrărilor de la Pinacoteca Municipală a lasat urme grave, intervenția restaurării a fost una necesară. Prin acest proces am reușit să vedem tainele ascunse ale picturii. Și am descoperit ce ne place nouă să credem că ar putea fi chiar o amprentă a maestrului”, povestește coordonatorul secției Artă din cadrul Muzeului Municipiului București, Delia Marinescu.

Amprenta ar putea spune totul

O mână de oameni de la laboratorul Muzeului Municipiului București au lucrat luni de zile la restaurarea tablourilor prezente acum în expoziție, însă pictura pe care au făcut marea descoperire, numită „Portret de femeie cu fundă roșie” s-a numărat printre ultimele. Marea surpriză a apărut cu câteva zile înainte de vernisajul expoziției MMB, iar până la deschidere echipa a întocmit expertize complexe pentru a afla cât mai multe informații despre „semnătura atipică”. „Am constatat că e vorba de o amprentă autentică.

Tabloul a trecut prin expertiza celor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică și s-a confirmat faptul că nu este vorba despre o acumulare a straturilor de vopsea, ci de atingerea cu degetul a picturii, într-un moment în care stratul de vopsea nu era uscat, deci tabloul la acel moment se afla încă în atelierul lui Nicolae Grigorescu.

Expertiza optoelectronică poate să releve creionul după care s-a ghidat pictorul, câte straturi de vopsea au fost folosite și în ce ordine, tipul de pigment folosit și alte amănunte importante”, ne-a spus Delia Marinescu. Organizatorii expoziției speră ca descoperirea amprentei să fie, în viitor, subiectul unor analize care să arate lumii lucruri necunoscute despre acest mare pictor român.

Secretele tablourilor lui celebre

La Muzeul Municipiului București veți descoperi și povestea din spatele unor lucrări renumite ale lui Nicolae Grigorescu, aflate acum în patrimoniul Pinacotecii. „Am încercat să arătăm diferite fațete ale tehnicii pictorului, încercând să surprindem evoluția lui artistică. Vindecarea în cazul Grigorescu nu a venit ca un demers impus de memorie și de conștiință, vindecarea a venit ca un proces de redescoperire. În sensul în care am redescoperit de la cel mai mărunt pigment folosit la cea mai complexă compoziție și aici mă gândesc la Transportul de provizii.

Această lucrare este realizată în urma Războiului de Independență din 1877 și pictorul a ales în mod special tonalitatea de alb și negru pentru a surprinde mai exact durerea. Grigorescu a pictat foarte puține lucrări în tehnica aceasta.

Vedem jocurile de lumină pe care le aduce în portrete prin tușele de pensulă, încercând să contureze prin tușe și trăsăturile de caracter ale personajelor. Poate cea mai emblematică este Profilul pierdut pentru că, prin poziționarea pe care Grigorescu a dat-o personajului, cu spatele la privitor, de fapt a dezvăluit mai multă fragilitate și femininate. Lucrarea Profil pierdut, fiind pictată în perioada când a fost în Franța, este semnată „Grigoresco„”.

Sume mari plătite pentru a-l deține pe Grigorescu

Lucrarea „Întoarcerea de la bâlci” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată, în februarie 2013, pentru suma de 65.000 de euro la licitaţia de Mărţişor - Pictură şi sculptură organizată de Artmark în Capitală. Acest tablou are o semnificație aparte, deoarece la moartea marelui pictor, pictura a fost găsită în atelierul său. Experții au concluzionat că aceasta a fost ultima lui lucrare.

Și alte tablouri ale lui Grigorescu s-au vândut la prețuri mari: „Car cu boi, pe cale, de dimineaţă” pentru suma de 50.000 de euro și „Casa pădurarului din Agapia” pentru 25.000 de euro.