Fiecare român va avea o semnătură digitală calificată gratuită în contextul unui proiect ce va fi implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Cercetării.
Semnătură digitală pentru toți românii este un proiect propus de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Oricine va avea acces la această facilitate după lansarea unei extensii a proiectului ROeID. Proiectul va fi implementat de ADR în colaborare cu Ministerul Cercetării. Iar scopul urmărit este ca fiecare român să aibă o semnătură digitală.
Semnătură digitală pentru toți românii
Platforma ROeID este funcțională și permite oricărui cetățean român să se conecteze la serviciile digitale oferite de stat. Pentru aceasta este nevoie de cartea de identitate sau de pașaport și de identificare facială.
Odată ce noul proiect va fi lansat, ROeID va fi extinsă și va oferi inclusiv servicii de alocare a unei semnături digitale, fără costuri.
În prezent, doar trei firme din România pot oferi astfel de servicii, de semnătură digitală, contra-cost.
Alocarea de semnături digitale fiecărui cetățean va reprezenta un pas înainte în relația cetățeanului cu instituțiile statului. Acesta nu va mai fi obligat să se prezinte la ghișeu pentru anumite servicii oferite de instituțiile publice. Va fi suficient să le solicite online, în baza autentificării cu o semnătură digitală.
Toți românii vor avea acces la servicii online
Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad, a explicat ce presupune proiectul ce va permite românilor să aibă o semnătură digitală.
„Este o intenție de a continua proiectele pe care le avem deja implementate, cum ar fi Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală – PSCID, cu aplicația mobilă ROeID. Următorul pas firesc este întărirea lanțului de încredere din punct de vedere al Regulamentului 910 (eIDAS), căruia i se poate asocia semnătura digitală. Va fi integrat in platforma ROeID”, a precizat Dragoș Vlad.
Finanțarea pentru acest proiect va fi asigurată din fonduri europene, a mai spus președintele ADR. România are alocate peste 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii digitale în următorii 5 ani. Cu această sumă, țara noastră poate deveni un model regional de dezvoltare în domeniul serviciilor digitale.
„Căutăm finanțare în actualul program european PoCIDIF componente de finanțare, urmând să pregătim toată documentația necesară obținerii finanțării”, a mai spus Dragoș Vlad.
Semnătură digitală un obiectiv pe cale de realizare
ROeID este soluția Single Sign-On (SSO) a României pentru interacțiunile digitale ale cetățenilor cu administrația. Prin intermediul platformei pot fi generate și administrate identitățile digitale ale tuturor cetățenilor români. ROeID permite accesarea centralizată, simplă şi fără efort, a tuturor serviciilor publice digitale printr-o aplicaţie mobilă. Totul se va face fără a fi nevoie de mai multor conturi şi parole diferite.
Aplicaţia mobilă ROeID este ROeID este livrabilul proiectului „Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală”, implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României. Prin intermediul aplicației, cetățenii români pot solicita activarea pe propriul telefon a identității digitale.
Aplicația mobilă ROeID este gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, fiind disponibilă pentru descărcare în magazinele de aplicații Apple și Google.