Şeful statului a cerut executivului să insiste pe măsurile care pot conduce la crearea de noi locuri de muncă, calea care ar aduce creşterea economică.
Traian Băsescu a avertizat guvernul şi partidele din coaliţie să nu blocheze investiţiile şi să accelereze absorbţia fondurilor europene pentru a se crea noi locuri de muncă şi a genera astfel creştere economică.
Preşedintele a mai spus că nu e loc de mărirea pensiilor din cauza deficitului de 3,6 miliarde de euro.
1. Nu comasare fără reorganizare
Preşedintele Traian Băsescu nu susţine comasarea alegerilor dacă nu se face şi reorganizarea teritorială.
"În principiu, nu sunt un suporter al unei astfel de măsuri decât dacă ea nu este justificată de ceva. Spre exemplu: dacă partidele din arcul guvernamental ar fi spus: Hai să amânăm alegerile locale, le facem odată cu legislativele în noiembrie şi, între timp, facem reorganizarea administrativă, să reducem cheltuielile de funcţionare a statului în teritoriu. Altfel, o tratez ca pe o problemă a lor pe care nu mi-o asum", a explicat Băsescu, ieri, în într-un interviu la ProTV.
2. Stop indexării pensiilor
Preşedintele a avertizat clasa politică să nu cadă în tentaţia populismului şi să promită măriri de pensii.
"Eu cred că toţi sunt conştienţi, în momentul de faţă, că nu ai cum să mergi cu indexări la pensii când ai un deficit de 3,6 miliarde de euro. Nu ai cum să mergi cu indexări, cu revenire integrală la salariile din 2010, când încă ai un excedent de vreo 200.000 de salariaţi, nu ai cum să mergi cu creşterea ajutoarelor sociale, dimpotrivă, trebuie o diminuare radicală a ajutoarelor sociale pentru că şi aceşti bani îi împrumutăm", a afirmat preşedintele Băsescu.
3. Managementul privat în companiile de stat
Procedurile pentru trecerea la managementul privat în companiile de stat sunt în grafic faţă de angajamentele cu FMI, susţine preşedintele.
"Cred că trecerea la managementul privat se va face în timp. A fost un concept până acum să se ţină regiile, să fie directorii puşi politic", a declarat Băsescu, care a afirmat că actualii directori ai companiilor de stat pot da concurs ca manageri privaţi, dar rămâne de văzut dacă îl vor câştiga, pentru că nu-l vor da nici cu el, nici cu premierul.
4. Se schimbă criteriile pentru vizele SUA
Preşedintele Băsescu a mai vorbit şi despre vizita sa în SUA şi despre concluziiile discuţiilor cu oficialii americani cu privire la problema vizelor.
"Evaluarea preşedintelui Obama este că trebuie ridicat nivelul de respingere de la 3% la 10%, şi să intervină un alt element important, care ne-ar avantaja extraordinar de mult, gradul de întârziere, adică cei cărora li se acordă viză, dacă pleacă în timp din teritoriul Statelor Unite, sau nu, iar aici România stă foarte bine, are cetăţeni corecţi", a spus Traian Băsescu.
5. Roşia Montană va genera locuri de muncă, nu poluare
Vorbind despre crearea de noi locuri de muncă, Traian Băsescu a reluat pledoaria pentru Roşia Montană. Preşedintele spune că prin deschiderea acestei exploatări de aur, se vor genera noi locuri de muncă.
"Proiectul de la Roşia Montană este proiectat pentru cinci părţi pe milion cianuri. Exact la nivelul la care este cea mai modernă exploatare auriferă din lume probabil, cea din Suedia. Am văzut specialişti care spun că în cafea sunt şase părţi pe milion cianuri. Eu o să îi invit, când începe exploatarea, dacă va începe, să fie primii care beau apă separată din iazul de la Roşia Montană, să ne demonstreze că apa nu are cianuri la nivel toxic", a declarat Traian Băsescu.
6. Nu blocaţi investiţiile
Şeful statului a mai atras atenţia asupra faptului că autorităţile trebuie să dea undă verde marilor proiecte de investiţii şi a spus că e "inadmisibil" faptul ca proiecte de mare importanţă, precum Roşia Montană, Rompetrol şi Oltchim, să fie blocate, menţionând că acestea ar genera zeci de mii de locuri de muncă. În context, el a spus că miniştrii, în România, nu plătesc niciodată pentru ceea ce nu reuşesc să facă.
"Faceţi, fraţilor, şi Roşia Montană, şi Oltchimul transparent, nu cu contracte secrete, pentru că sunt de interes public. Transparenţa te fereşte de suspiciune", a conchis Băsescu.