Tomas Ryde, selecționerul naționalei de handbal, și-a criticat elevele, după eșecul cu Suedia
Tomas Ryde, selecționerul naționalei feminine de handbal, a avut un discurs vehement, la adresa elevelor sale, după eșecul cu Suedia, scor 34-22. Reproșurile antrenorului vizează majoritatea handbalistelor, care au comis erori mari pe parcursul întregului Campionat Mondial.
„Pentru a putea face faţă unui turneu lung şi solicitant n-ai cum să stai într-o singură jucătoare. Cristina nu este în forma ei maximă, e foarte obosită acum, iar celelate jucătoare ar fi trebuit să-şi asume responsabilităţi astăzi. Am făcut prea multe greşeli tehnice, fetele nu aveau putere în picioare şi am jucat împotriva unei echipe scandinave cu o formă fizică excelentă.
Că este vorba despre seriozitate, despre cum te antrenezi zi de zi, nu aici, la turneul final, despre cât şi cum joci la echipa de club, ce nivel ai acolo etapă de etapă. Dacă le-aş fi avut pe Buceschi şi Laslo era altceva, nu mai făceam atâtea erori în atac, iar când faci greşeli tehnice pe bandă rulantă, automat intri în criză şi efectiv nu mai ai habar ce să faci”, a spus Ryde, conform gsp.ro