Seismograful, o invenție din China Antică

Seismograful, o invenție din China AnticăSursa foto: Wikipedia

Seismograful, o invenție din China Antică. Alături de hârtie, praful de pușcă, această invenție o datorăm chinezilor în Antichitate.

China, susținea istoricul și specialistul în cultură și civilizație universală Ovidiu Drîmba, a fost de fapt până în momentul instaurării dominației coloniale într-o perioadă similară Evului Mediu European.

China - vocația imperială. Preocupări științifice

China a avut mereu o vocație imperială. Dinastiile chineze cele mai cunoscute au fost Shia, Zhou, Qin și Han. Practic, de la împărat în jos, ierahia era bazată pe relația dintre „senior” și protejații săi, „vasalii” în sens european. De remarcat este că în China, preocupările științifice au prevalat.

Astfel, Ban Gu, înalt demnitar imperial, căzut ulterior în dizgrație și exilat, alătui de sora sa Ban Liu au lăsat o monumentală monografie istorică pentru statul chinez. Astfel, statul chinez era prezentat din toate punctele de vedere: cultură, civilizație, istorie, vecini. Nu lipseau nici elementele de demografie, cartografie, reglementări metrice și de greutăți. Practic, lucrarea conținea și dimensiunile standard ale drumurilor și mijloacelor de transport din statul chinez.

China și primul seismograf

Din China, avem descrierea primului seismograf. Ban Gu ajunsese la concluzia că erau 8 zone seismice în statul chinez. De aceea, într-un templu dintr-o zonă egal depărată de epicentrele celor 8 zone, s-a instalat locașul seismografului. Ca și seismografele actuale, cel din statul chinez antic era plasat într-o zonă unde nu existau vibrații antropice.

Seismografu din Chinal era de fapt un uriaș vas de bronz. În interiodul vasului, pe fundul acestuia, era plasată o tijă de bronz, capabilă să oscileze la cele mai mici trepidații. Din tija respectivă, porneau 8 sârme de bronz. Sârmele străpungeau pereții vasului și se opreau în mandibula unui dragon. Pe exteriorul vasului, erau lipiți 8 dragoni de bronz, cu mandibula legată de tijă prin sârmă.

Gura fiecărui dragon avea o bilă de bronz. În dreptul fiecăurui dragon, jos de jur-împrejurul vasului se afla câte o broscuță de bronz cu gura căscată. Dacă specialiștii găseau bilele în gurile broscuțelor, în acele zone fusese un seism. Atunci autoritățile din China interveneau .

Un mod de viață care a rezistat până în perioada colonială

Până la venirea europenilor, China nu și-a schimbat sistemul de valori sau organizarea socială. Evident, nici organizarea de stat nu a suferit modificări. Seismograful rămâne o invenție de senzație în istoria universală a științei.

Ne puteți urmări și pe Google News