Şeful spionajului american: căderea lui Bashar al-Assad este doar o chestiune de timp
- Paul Ciocoiu
- 1 februarie 2012, 09:25
Căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad este "doar o chestiune de timp", având în vedere revolta unei părţi însemnate din populaţia ţării, a apreciat astăzi directorul comunităţii naţionale pentru informaţii din SUA, James Clapper, audiat de Senatul american, transmit agenţiile AFP şi Reuters.
"Cred că este o chestiune de timp, dar plecarea sa va avea loc", a declarat Clapper, care coordonează activitatea principalelor agenţii de informaţii din SUA, printre care şi CIA.
"Nu văd cum şi-ar putea menţine controlul asupra ţării", a apreciat el într-o audiere în faţa Comisiei pentru informaţii a Senatului american. El a menţionat însă că acest proces ar putea lua "mult timp", din cauza "fragmentării opoziţiei".
La rândul său, directorul CIA, David Petraeus, a afirmat că împărtăşeşte opinia lui James Clapper. "Opoziţia a arătat o capacitate de rezistenţă considerabilă", a declarat el, amintind de nivelul sporit de violenţă din timpul manifestaţiilor şi de faptul că revolta s-a extins la periferia oraşului Alep, al doilea ca mărime din ţară, şi a Damascului.
În opinia sa, căderea lui Assad, membru al minorităţii alawite, va duce probabil la instalarea unei puteri dominate de suniţi, care sunt majoritari în Siria. Directorul CIA a mai notat că pierderea aliatului sirian ar constitui "un eşec important" pentru Iran, mai scriu agenţiile internaţionale, preluate de Agerpres. Clapper a mai precizat că serviciile secrete americane se aşteaptă ca noul lider nord-coreean Kim Jong-Un să continue politica de proliferare nucleară. Exportul de rachete balistice nord-coreene şi de material nuclear în ţări precum Iranul şi Siria demonstrează intensitatea activităţii de proliferare a Phenianului, a explicat oficialul american. Regimul de la Phenian va continua să dea dovadă de coeziune, pentru a preveni pe termen scurt şi mediu orice posibilitate de destabilizare a ţării, a adăugat Clapper.