Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, l-ar fi agresat pe șeful Poliției din localitatea constănțeană. Incidentul s-ar fi petrecut chiar în biroul viceprimarului, Iulia Iurea.
Conform Rise Project, care deține înregistrări ale acelui incident, agresiunea s-a petrecut în data de 3 februarie, la ora 12:30, chiar în sediul Primăriei.
Atacatorul ar fi primarul localității Vadu lui Traian, Florin Mitroi, cel care deține această funcție de mai bine de 20 de ani. Victima este șeful Poliției Locale, Ianis Fulina, care ar fi fost lovit și scuipat de mai multe ori de către edil.
Ce declara primarul pe 3 februarie
„Având în vedere că în data de 03.02.2022 am fost contactat telefonic de reprezentantul publicației Vălureni pentru a îmi exprima opinia privitor la o serie de plângeri depuse la Postul de Poliție Valu lui Traian împotriva Șefului Poliției Locale, consider că este de datoria mea ca reprezentant al Primăriei Valu lui Traian să clarific câteva aspecte. Cu scuzele de rigoare, voi fi foarte punctual și reținut în declarații, deoarece anchetele sunt în desfășurare și nu vă ascund că aș fi preferat să rămână departe de presă subiectul, cel puțin până la soluționare. Este unica declarație pe care o fac publică pe acest subiect", a declarat primarul pentru presa locală.
Primarul susținea că a fost informat cu privire la sesizări făcute de polițiștii locali împotriva lui Ianis Fulină, șeful lor
În data de 18.01.2022, la mapă mi-a ajuns o plângere făcută de unul dintre agenții Poliției Locale. Acesta îmi aducea la cunoștință mai multe sesizări ce îl priveau pe dl Fulina Ianis și vă voi da câteva exemple: acesta le trasa sarcini inutile pentru a rămâne singur la sediu, sustrăgea înscrisuri din primărie pentru a le folosi în scop de șantaj, folosea în interese proprii motorina destinată mașinilor de poliție, lovește cetățeni, efectua înregistrări neautorizate ale conversațiilor avute cu colegi sau colaboratori, folosea personalul Poliției Locale în interes propriu, punea agenții să săvârșească fapte ilicite și multe altele.
Ianis Fulina, acuzat de primar că "intimidează, agresează, și alte asemenea"
"Pe perioada cercetărilor dl Fulina a fost mutat, conform legii, pe un post egal fără legătură cu activitatea verificată. Îndată ce această mutare a devenit publică, atât la sediul Primăriei cât și la Postul de Poliție Valu lui Traian s-au prezentat mai multe persoane, locuitori ai comunei, care au depus plângeri referitoare la faptul că dl Fulina i-a amenințat, agresat, intimidat și alte asemenea. Aspectele penale au rămas iarăși în sarcina organelor de cercetare, iar cele administrative au fost centralizate într-o nouă plângere, de această dată formulată de administratorul public din cadrul Primăriei, înaintată Comisiei de Disciplină de la nivelul instituției,"declara primarul pe 3 februarie.
Florin Mitroi anunțase un comunicat de presă la momentul finalizării cercetărilor privind activitatea șefului Poliției. Acum el va fi anchetat
Neștiind de existența înregistrării care va complica ancheta disciplinară, primarul declara pentru publicația Vălureni:
"În încheiere, menționez că am încredere totală în organele de cercetare penală, ca și în Comisia de Disciplină. Mă voi supune în totalitate deciziilor luate de acestea. Tocmai de aceea, următorul comunicat de presă pe acest subiect va fi dat la momentul finalizării tuturor cercetărilor”.
Primarul se considera parte vătămată și deplângea această situație.
"Pentru aspectele penale am depus și eu plângere, în calitate de parte vătămată/reprezentant al comunei. Este prima oară când sunt pus în această situație în aproape 20 ani de primărie, dar asta este, ne supunem cu toții legii și era de datoria mea".
Acum, primarul demascat ar putea risca o condamnare.