Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a insistat vineri seară pentru continuarea asistenţei militare pentru Ucraina, în contextul persistenţei disensiunilor privind furnizarea de tancuri avansate, susţinând că este vorba despre un "deceniu decisiv" pentru întreaga lume.
Reprezentanţii statelor occidentale nu au ajuns la niciun acord, cu ocazia reuniunii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, desfăşurată la Baza militară germană Ramstein, în privind furnizării de tancuri ultramoderne Ucrainei. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat că Guvernul de la Berlin analizează posibilitatea de a livra tancuri Leopard Ucrainei, dar, deocamdată, nu a luat nicio decizie în acest sens. Situaţia confirmă persistenţa disensiunilor între Germania şi Statele Unite.
În acest context, Lloyd Austin a declarat că toate argumentele pro şi contra trebuie analizate foarte atent.
"După cum a spus preşedintele Biden, acesta este un deceniu decisiv pentru lume şi un moment decisiv pentru lupta Ucrainei de autoapărare. Deci, Grupul de Contact nu va încetini ritmul susţinerii. Vom continua să căutăm resurse pe baza progreselor înregistrate astăzi. Sunt încrezător că partenerii Ucrainei din întreaga lume sunt determinaţi să facă faţă aşteptărilor momentului. Statele Unite menţin angajamentul de a conduce acest efort coordonat.
Depunem mari eforturi pentru a răspunde cerinţelor Ucrainei pentru tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate. Marea Britanie a anunţat o donaţie semnificativă de tancuri Challenger pentru Ucraina. Iar acesta este primul pas în sensul furnizării de tancuri occidentale Ucrainei", a precizat Lloyd Austin, confirmând disensiunile cu Berlinul. "L-aţi auzit pe ministrul german al Apărării spunând anterior că nu au luat o decizie privind furnizarea de tancuri Leopard", a subliniat Austin, potrivit CNN.
Lloyd Austin: Nu există o opinie unanimă
"Referitor la furnizarea de tancuri Leopard, nu există o opinie unanimă", a declarat Boris Pistorius. El a a negat că Berlinul blochează "unitatea" coaliţiei care este favorabilă furnizării de armament avansat Ucrainei, dar a subliniat că există şi argumente în favoarea aprovizionării Ucrainei cu tancuri şi împotriva unei astfel de acţiuni.
"Există motive bune pentru livrarea de tancuri şi motive bune împotriva livrării. Şi, ţinând cont de situaţia generală a unui război care durează deja de aproape un an, toate argumentele pro şi contra trebuie analizate foarte atent, iar această evaluare este împărtăşită explicit de mulţi aliaţi", a afirmat Pistorius.
Un raport al Serviciului german de Informaţii (BND) care indică pierderi substanţiale ale armatei ucrainene în orăşelul Bahmut şi în alte zone de pe frontul din estul ţării a generat îngrijorare în Parlamentul german, conform publicaţiei Der Spiegel.
Berlinul insistă pentru o soluţie coordonată, iar unii oficiali germani au semnalat că nu vor fi furnizate tancuri Leopard dacă Washingtonul nu oferă Ucrainei tancuri M1 Abrams. Pentagonul a anunţat că nu va livra Ucrainei vehicule militare de acest tip. Poziţia Germaniei trebuie interpretată şi în contextul eforturilor de evitare a unui conflict direct între NATO şi Rusia. "Trebuie să evităm ca acest conflict să devină un război între Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord", a afirmat marţi cancelarul Olaf Scholz.